Ministerul Agriculturii majorează subvențiile acordate crescătorilor de vaci

Publicat: 16 ian. 2024, 19:28, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Ministerul Agriculturii majorează subvențiile acordate crescătorilor de vaci

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat, marți, mai multe măsuri pentru susținerea crescătorilor de bovine, în acest an, cum ar fi sprijinul pentru vacile de carne sau pentru furaje.

Ministerul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor crescătorilor de vaci au ajuns, astăzi, la un consens pe principalele probleme semnalate din sector. Mai trebuie menționat și faptul că unele dintre cele 13 revendicări agreate luni cu asociaţiile din vegetal vizează şi sectorul zootehnic.

„Am discutat cu asociaţiile toate problemele şi modificările legislative pe care trebuie să le facem. Am decis ca în cadrul Ministerului Agriculturii să fie pus la dispoziţie un birou, pentru că de acum înainte toate deciziile se vor lua de către mediul asociativ, grup tehnic cu Ministerul Agriculturii şi cu direcţiile de resort din cadrul Ministerului Agriculturii. În perioada următoare, pe vaca de carne, aşa cum şi anul trecut am avut un sprijin pe cadrul Ucraina de 100 euro pe cap animal, şi anul acesta fermierii vor beneficia de un sprijin de 100 euro pe cap de animal. Tot în modificarea Programului naţional strategic am identificat o sursă de finanţare şi pentru sectorul bovin, de carne şi lapte, respectiv pentru subvenţionarea porumbului siloz, cu o subvenţie directă de 360 euro pentru o încărcătură de trei vaci pe hectar. Practic s-a mărit cu 160 euro subvenţia la porumbul siloz”, a afirmat, marţi, Florin Barbu, la finalul discuţiilor cu fermierii.

La rândul său, Ionel Arion, preşedintele Federaţiei Naţionale Pro Agro, a transmis că speră ca, la începutul primăverii, o mare parte din revendicări să fi fost deja rezolvate, mai ales cele care depind de Ministerul Agriculturii.

De asemenea, Ștefan Muscă, președintele Sindicatului Fermierilor Patrioți, i-a cerut ministrului să găsească soluţii pentru a mări efectivul de vaci şi nu pentru a-l distruge, „aşa cum ne cere comunitatea europeană să reducem şeptelul cu 30% neţinând cont că Olanda care cu 45.000 km pătraţi are 8 milioane de bovine, România cu 234.000 km pătraţi are sub un milion de bovine”.

„Îl rugăm în continuare să dea o mare atenţie acestui sector pentru că noi am crescut cu lapte de la vacă şi cu asta vrem să hrănim poporul român. Să terminăm odată cu discuţiile că vom ajunge să mâncăm lăcuste sau făină de greieri”, a mai spus fermierul Ştefan Muscă.