Ministerul de Interne: Mai puține accidente grave înregistrate, în acest an

Publicat: 19 iul. 2023, 18:23, de Daria Diaconeasa, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministerul de Interne: Mai puține accidente grave înregistrate, în acest an

Indisciplina pietonilor constituie principala cauză a accidentelor, fiind urmată de viteza prea mare și indisciplina bicicliștilor, conform ultimelor date comunicate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează că numărul accidentelor rutiere grave a scăzut, în primul semestru al anului 2023, în comparație cu aceeași perioadă din 2022, fiind înregistrate cu 51 de accidente mai puțin (-2,4%). De asemenea, s-a raportat o scădere cu 64 de persoane decedate (-8,8%) și cu 49 de persoane rănite grav (-3%).

În acest context, în primele șase luni ale anului 2023, la nivel național, s-au înregistrat 2.040 de accidente rutiere grave, soldate cu 666 de persoane decedate și 1.589 de persoane rănite grav.

MAI subliniază că principalele cauze de producere a accidentelor rutiere grave sunt indisciplina pietonilor (20%), nerespectarea regimului legal de viteză (17,3%), indisciplina bicicliștilor (11,1%), neacordarea priorității de trecere pietonilor (10%) și neacordarea priorității de trecere vehiculelor (8%). În total, accidentele survenite ca urmare a primelor cinci cauze reprezintă 66,4% din numărul total al accidentelor rutiere grave.