Ministerul de Interne sparge pușculița: 2 milioane de euro pentru promovarea buletinului pe care oricum îl vei lua de la ghișeu

Avem aici o epopee digitală între PowerPoint și absurd instituțional. Într-o țară în care, pe alocuri, încă se moare cu zile prin spitale fără căldură și prin gări unde ceasurile sunt o amintire de pe vremea ceaușismului târziu, Ministerul Afacerilor Interne a reușit o performanță demnă de Cartea Recordurilor: două milioane de euro cheltuite pentru promovarea… buletinelor electronice.

Nu pentru implementare.

Nu pentru securizare cibernetică.

Nu pentru dezvoltarea de software.

Nu. Pentru promovare.

Adică niște clipuri video și niște bannere care, cu puțin efort, puteau fi făcute și de clasa a X-a C de la un liceu tehnologic cu opțional de TIC.

Cum arată un milion de euro în pixeli?

Ceea ce ar fi putut fi o inițiativă de comunicare decentă, poate chiar utilă, s-a transformat într-un festival al absurdității bugetare. Clipurile în sine – difuzate pe YouTube și canale obscure – au fost cel mult mediocre, cu naratori care par luați direct din traininguri de call-center și infografice la nivel de „PowerPoint 2007 Beginner”.

Nici urmă de creativitate, nici urmă de campanie gândită pentru generațiile care chiar ar urma să folosească acest nou buletin digital. Bătaie de joc cu fonturi mari și concepte mici.

Două milioane de euro. Să repetăm. Două. Milioane. De euro. Pentru ceva ce, în mediul privat, s-ar fi făcut cu 25.000 – și mult mai bine.

Digitalizare, dar să fie festivă

Argumentul oficial? Că trebuie informată populația. Dar nu cumva, în era digitală, oamenii află mult mai rapid informații clare, succinte, directe? Sau măcar le caută?

Ce a livrat MAI a fost un balon de săpun umflat cu bani europeni: conținut superficial, într-un limbaj de lemn, ambalat cu zorzoane administrative și zero impact în viața reală.

Câți oameni au fost efectiv convinși, informați, orientați de aceste clipuri? Nici măcar MAI nu știe. Pentru că în realitate nu impactul a fost important, ci execuția bugetului.

Sărăcia în fond, opulența în formă

România stă prost la digitalizare: în administrațiile locale hârtia e rege, iar funcționarul se ferește de e-mail ca de spam. Când vrei să schimbi buletinul, îți trebuie încă două hârtii cu ștampilă, trei copii legalizate și… noroc.

Dar în loc să simplifici, să eficientizezi, să aduci cu adevărat infrastructură digitală în comunități, dai două milioane pe o serie de clipuri. Ceva între stand-up forțat și clip electoral.

În fond, cetățeanul tot la ghișeu ajunge. Cu clip sau fără clip.

Cine a scris scenariul?

Întrebarea rămâne: cine a gândit strategia? Cine a semnat livrabilele? Cine a zis: „Da, e în regulă, hai să dăm drumul pe post”? Numele lipsesc, responsabilitățile se evaporă. Dar contractul s-a făcut. Banii s-au dus.

Este rețeta clasică a eșecului instituțional cu pretenții de modernizare: „Hai să digitalizăm, dar să nu schimbăm nimic.”

Și când n-ai conținut, faci formă. Multă formă. Colorată. Cu buget.

În loc de final: tăcerea pixelului

Buletinul electronic ar putea fi, în teorie, un pas bun. Dar e promovat cu metode de secol trecut, într-un stil care jignește inteligența publicului. Nu poți schimba mentalități cu spoturi fade și termeni greoi. Nu poți cheltui milioane ca să faci copy-paste din Wikipedia și să crezi că ai făcut „campanie de comunicare”.

Românii sunt sceptici nu pentru că nu înțeleg digitalul, ci pentru că știu să miroasă impostura de la o poștă. Iar această „campanie” miroase a dezinteres oficial și oportunism bugetar. La noi în cartier se cheamă ”sifon”…

Într-un final, buletinul electronic a primit promovarea pe care n-o merită. Iar noi, publicul, încă o factură inutilă.