Ministerul Economiei nu vine cu nici măcar o propunere concretă de dezvoltare în noul program de guvernare. Doar vorbe generaliste, întinse pe șapte pagini

Publicat: 24 nov. 2021, 17:32, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Ministerul Economiei nu vine cu nici măcar o propunere concretă de dezvoltare în noul program de guvernare. Doar vorbe generaliste, întinse pe șapte pagini
Sursa foto: Pixabay.com

Ministerul Economiei are cel mai subțire plan de viitor din noul program de guvernare. Pe doar șapte pagini sunt înșirate câteva generalități, câteva așa-zise obiective, discutate de multe ori până acum și niciun plan concret de dezvoltare a industriilor care sunt sub subordinea acestui minister.

“Precum întreaga țară și întreaga societate, economia traversează o perioadă complicată. Traversăm un reviriment economic după anul 2020, atunci când motoarele economiei globale au mers la relanti. Asistăm și la o creștere a prețurilor, existând un apetit crescând pentru investiții, dar încrederea consumatorilor fluctează. Cu alte cuvinte, există șanse și oportunități majore, dar și amenințări semnificative. Fiecare dintre acestea trebuie adresate în parte. Nu ne mai permitem luxul să generalizăm lucrurile. Trebuie să acționăm ferm, hotărât, pentru că sănătatea unei țări se măsoară și după sănătatea economiei sale”, așa începe programul Ministerului Economiei.

Așa-zisul program continuă cu o descriere succintă a situației actuale a economiei românești și o promisiune pentru societățile de stat.  “În companiile cu capital de stat trebuie să recuperăm, pe cât posibil, timpul pierdut. Trebuie să le alocăm banii de care au nevoie să opereze, să le ajutăm să intre pe noi piețe sau să recupereze piețe tradiționale, să le ajutăm să se retehnologizeze”, se arată în actul normativ.

ANPC, extrem de importantă pentru Ministerul Economiei

“Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) este una dintre cele mai importante instituții aflate în coordonarea Ministerului Economiei”, spune programul ministerului de resort. Și atât. În tot programul de guvernare nu se mai amintește de importanta instituție.

Promisiuni și obiective vagi

La capitolul obiective, totul sună foarte vag în programul Ministerului Economiei. În document se spune că se dorește exploatarea resurselor minerale și investiții în industria apărării. Dar cum, cât și de când vor începe toate acestea nu se precizează. Acestea sunt obiectivele Ministerului Economiei, din noul program de guvernare:

“• Promovarea proiectului de realizare a ciclului integrat de producție (minereu de cupru-produs finit) în Romania în industria cuprului prin identificarea unui investitor strategic pentru producerea în țară a produselor finite din cupru cu valoare adăugată mare. Acest lucru ar trebui făcut în concordanță cu dezvoltarea industriei auto pentru a micșora importurile de produse similare din alte țări.

• Asigurarea exploatării superioare a grafitului în România, în vederea producerii pe teritoriul țării a bateriilor.

• Investiții importante în industria națională de apărare în vederea recuperării decalajelor de tehnologizare care să permită operatorilor din acest sector să fie furnizori de încredere pentru MApN.

• Realizarea de parteneriate cu companii din țările NATO pentru integrarea și producția în fabricile industriei de apărare din România a diferitelor produse și servicii, atât pentru armata română, cât și pentru export, în așa fel încât să se întoarcă o parte din procentul de 2% din PIB alocat apărării și în industria națională.

• Construirea a cel puțin unei noi fabrici de producție în cadrul industriei naționale de apărare și mărirea portofoliul de produse vandabile pe plan extern cu cel puțin 5 produse care pot să fie construite în parteneriat cu societăți din profil din țări aliate.

• Implementarea prevederilor legislației privind guvernanța corporativă la toate societățile din portofoliul ministerului”, se arată în programul Ministerului Economiei.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele