Ministerul Educaţiei: 25 de elevi au obţinut media 10 la simularea Evaluării Naţionale. 65,6%, medii peste 5

Ministerul Educației a transmis că 65,6% dintre elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea probelor Evaluării Naționale au avut medii mai mari sau egale cu 5. Conform cifrelor furnizate de instituția condusă de Sorin Cîmpeanu, 25 de elevi au obținut medii de 10.

Ministerul Educaţiei anunţă că, potrivit calendarului de organizare şi desfăşurare a Evaluării Naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a, în cursul zilei de vineri au fost comunicate rezultatele obţinute de elevii care au participat la probele scrise, în perioada 29 – 31 martie.

-la Limba şi literatura română – 71,17% au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 88 de elevi au luat nota 10;

-la Matematică – 59,77% au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 980 de elevi au obţinut nota 10;

-la Limba şi literatura maternă – 79,49% dintre elevi au obţinut note mai mari sau egale cu 5, iar 22 au luat nota 10.

Procentul elevilor cu medii mai mari sau egale cu 5 este de 65,6%, iar 25 de elevi au obţinut media 10.

Județele cu cele mai bune rezultate la simularea Evaluării Naționale

Cele mai bune rezultate au fost obţinute în Bucureşti (82,1%) şi în judeţele Cluj (77,6%), Argeş (71,5%), Brăila (71,3%) şi Prahova (69,9%).

„Comparativ cu simulările din anii precedenţi, rezultatele indică o creştere substanţială a mediilor mai mari sau egale cu 5: anul 2016 – 44,05%, 2017 – 51,47%, 2018 – 47%, 2019 – 53,1%, 2021 – 65,6%”, precizează Ministerul Educaţiei.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Ana Birchall a demisionat de la Nuclearelectrica! Ce a supărat-o

Fostul ministru al Justiției, Ana Birchall, a rezistat la Nuclearelectrica doi ani și două luni. Azi și-a anunțat plecarea. Ana Birchall a anunțat că...

România va elibera vize Schengen pentru cetățenii ruși

România va începe pentru prima dată să elibereze vize Schengen pentru cetățenii ruși începând cu data de 31 martie. Cererea poate fi înaintată la...