Ministerul Educației anunță introducerea bursei de reziliență în cuantum de 300 de lei

Publicat: 26 mart. 2024, 09:15, de Magda Marincovici, în Educație , ? cititori
Ministerul Educației anunță introducerea bursei de reziliență în cuantum de 300 de lei
Ligia Deca creșă grădiniță

Ministerul Educației anunță introducerea unei noi categorii de burse – bursa de reziliență, de care vor beneficia elevii care au cel puțin media anuală 7.

”De bursa de rezilienţă vor beneficia şi elevii cu afecţiuni oncologi sau cronice, şcolarizaţi pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni în cadrul aşa-numitei şcoli din spital sau la domiciliu. Aceasta este o categorie nouă de beneficiari, introdusă acum, atât la bursa de rezilienţă, cât şi la bursa socială. În ceea ce priveşte bursa de rezilienţă, pentru elevii claselor a V-a  se va lua în considerare media primelor două intervale de învăţare din  anul şcolar în curs, iar pentru elevii din clasa a IX-a se va lua în considerare media de admitere la liceu”, a declarat ministrul Deca.

Cuantumul bursei de reziliență este de 300 de lei pe lună, iar cel al bursei de merit este 450 de lei pe lună.

În ceea ce privește bursele de merit, acestea se vor acorda tuturor elevilor care au media anuală cel puțin 9.50, mai transmite Ministerul Educației.

”Introducem o nouă categorie – bursele de reziliență, de care vor beneficia elevii care au cel puțin media anuală 7. În ceea ce privește bursele de merit, acestea se vor acorda tuturor elevilor care au media anuală cel puțin 9.50.

Cele două burse, de merit și de reziliență, se acordă primilor 30% dintre elevii din fiecare clasă”, a scris pe Facebook ministrul Educației, Ligia Deca.  

De asemenea, ministrul Deca precizează că este o măsură prin care se dorește stimularea dorinței  copiilor din fiecare școală din România de a învăța mai mult. ”Toți copiii au dreptul să fie încurajați să progreseze, indiferent de școala sau clasa în care se află”.

În acest moment, elevii pot beneficia de bursă de excelență olimpică I și II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică și bursă pentru participare școlară a mamelor minore. Toate aceste categorii de burse se mențin în legea învățământului preuniversitar.

Modificările se vor aplica începând de anul școlar viitor.

Metodologia de acordare a burselor școlare a fost lansată în consultare publică. Modificările se vor aplica începând cu anul şcolar viiror 2024 – 2025. Modul practic de acordare a burselor este detaliat în Metodologia de acordare a burselor pe care o vom lansa astăzi în consultare publică. În acest moment, elevii pot beneficia de bursă olimpică de excelenţă I şi II, bursă de merit, bursă socială, bursă tehnologică şi bursă pentru participarea şcolară a mamelor minore. Toate aceste categorii se menţin în Legea învăţământului preuniversitar şi practic odată cu noua lege am triplat numărul beneficiarilorde burse din şcolile din România”, a declarat Ligia Deca.

În anul școlar actual, ministerul acordă șase tipuri de burse pentru elevi:

  • Bursă de excelență olimpică I – intre 750 si 3000 de lei
  • Bursă de excelență olimpicăa II – 700 de lei
  • Bursă de merit – 450 de lei
  • Bursă socială – 300 de lei
  • Bursa pentru mame minore – 700 de lei
  • Bursa tehnologică – 300 de lei.

Amintim că banii pentru bursele elevilor în 2023-2024 sunt virați școlilor de Ministerul Educației , prin inspectoratele școlare, primăriile ieșind din acest lanț birocratic. Valoarea burselor poate fi suplimentată de către consiliile de administrație ale unităților de învățământ în funcție de: a) sumele alocate de autoritățile administrației publice locale; b) alte venituri obținute potrivit legii,