Guvernul a „cârpit” bugetul Ministerului Educației

Publicat: 14 sept. 2023, 17:30, de Daria Diaconeasa, în Educație , ? cititori
Guvernul a „cârpit” bugetul Ministerului Educației

Ministerul Educației nu mai are bani pentru salariile profesorilor din învățământul universitar și cere creșterea sumelor pe credite bugetare și de angajament, cu 94 de milioane de lei.

Ministerul are nevoie de încă 12 milioane de lei și pentru a plăti manualele pe care le-a comandat și pe care acum nu are cu ce să le achite. Aceste cheltuieli cu manualele nu au fost prinse de la începutul anului în buget, deși era planificată achiziția lor.

„Cârpelile” necesare Ministerului Educației nu au fost pe ordinea de zi publică a ședinței de Guvern de joi, ci au apărut „direct la acte normative aprobate, fără ca documentul să fie pus în transparență, așa cum prevede legislația”, se precizează pe edupedu.ro.