Ministerul Sănătății a actualizat lista medicamentelor interzise la volan. Cine greșește, rămâne fără permis

Publicat: 12 iul. 2025, 21:27, de Carmen Ciripoiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministerul Sănătății a actualizat lista medicamentelor interzise la volan. Cine greșește, rămâne fără permis

Ministerul Sănătății din România a publicat recent o listă actualizată a medicamentelor care conțin substanțe psihoactive ce pot afecta capacitatea de conducere. Acestea includ analgezice cu codeină și medicamente pentru tulburări de somn.

O mare parte din analgezicele comune încă se regăsesc pe lista publicată recent de Ministerul Sănătății. Au fost eliminate, însă, medicamentele pentru gripe și răceli care conțineau pseudoefedrină.

Medicamentele incluse în lista actualizată

Noua listă, elaborată de comisii de psihiatri, neurologi și experți ANMDMR, include medicamente care pot provoca somnolență, amețeli, reflexe întârziate sau tulburări de concentrare, afectând siguranța la volan.

Principalele categorii sunt analgezicele cu codeină. Brufen Plus 400 mg, Biofen Plus 200 mg, Ibuvalen Duo 200 mg, Nurofen Plus 200 mg conțin ibuprofen combinat cu codeină, o substanță opioică ce poate induce somnolență și reflexe întârziate. De asemenea, Paradoren 500 mg este o combinație de paracetamol și codeină, cu efecte similare.

Combinațiile cu paracetamol, acid acetilsalicilic și cofeină

Alte medicamente interzise sunt combinațiile cu paracetamol, acid acetilsalicilic și cofeină. Cafetin, Fasconal, Aspaco, Paragrip C (10 mg) pot afecta coordonarea și concentrarea datorită combinației de substanțe.

Din categoria medicamentelor interzise la volan fac parte și cele pentru tulburări de somn. Gerodorm, Imovane și Sonlax conțin substanțe precum zolpidem sau zopiclonă, care provoacă somnolență și pot afecta capacitatea de conducere timp de 8–12 ore după administrare.

Fără medicamente cu tramadol

De asemenea, șoferii nu au voie să ia medicamente cu tramadol. Tramadol, Tramadol + Dexketoprofen, Tramadol + Paracetamol sunt analgezice opioide care pot induce confuzie, somnolență și lipsă de coordonare.

Potrivit Ministerului Sănătății și Poliției Române, consumul acestor medicamente, chiar cu prescripție medicală, poate duce la suspendarea permisului sau anchete penale dacă afectează conducerea.

Lista medicamentele interzise la volan a fost elaborată de comisii consultative și direcțiile de specialitate ale Ministerului Sănătății, în colaborare cu Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România.

Recomandări pentru șoferi

Șoferii sunt sfătuiți să citească cu atenție efectele secundare și avertismentele despre conducere. De asemenea, e important să discute cu medicul sau farmacistul despre riscuri înainte de a administra medicamentele.

Nu conduceți timp de 8–12 ore după administrarea medicamentelor cu efecte psihoactive. Păstrați întotdeauna rețeta. În caz de control, o rețetă validă poate atenua consecințele legale.