Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii să se informeze cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor

Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii să se informeze cu privire la utilizarea corectă a medicamentelor şi avertizează că utilizarea „eronată” a acestora afectează milioane de oameni din întreaga lume.

Precizările vin în contextul Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, care se sărbătoreşte sâmbătă, tema de anul acesta fiind utilizarea sigură medicamentelor.





Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Sănătăţii, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat data de 17 septembrie Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, cu scopul de a fi dezvoltate politici şi practici privind siguranţa pacienţilor în lume.

„Anul acesta, tema stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii este reprezentată de utilizarea sigură a medicamentelor. Ministerul Sănătăţii îndeamnă pacienţii şi aparţinătorii acestora să se informeze cu privire la modul de utilizare corectă a medicamentelor şi să conştientizeze importanţa achiziţionării acestor produse numai din surse autorizate. Atragem atenţia asupra achiziţionării medicamentelor online, din surse neautorizate, care creşte riscul de a intra în posesia unor produse falsificate. Aceste produse neautorizate ar putea să nu fie evaluate corespunzător din punct de vedere al calităţii, siguranţei şi eficacităţii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare de la nivelul Uniunii Europene”, se arată în comunicat.

Ministerul Sănătăţii subliniază că „utilizarea eronată” a medicaţiei afectează milioane de pacienţi în întreaga lume, iar costurile cauzate de neglijarea siguranţei pacientului reprezintă „o povară pentru toate sistemele de sănătate”.

„Este important să acordăm atenţie atât locului de unde achiziţionăm medicamentele, cât şi modului în care sunt administrate, potrivit indicaţiilor medicului”, precizează sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...