Ministerul Sănătăţii: S-a constituit o echipă operativă pentru a acorda suport victimelor accidentului din Bulgaria

Ministerul Sănătăţii informează sâmbătă că a fost constituită o echipă operativă care este gata să acorde suportul necesar victimelor accidentului rutier petrecut în Bulgaria.

Potrivit unui comunicat de presă, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii responsabil cu asistenţa medicală, Cătălin Vişean, se află la Spitalul Floreasca pentru a oferi sprijinul de care este nevoie.

„Personalul medical de la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti – Floreasca aşteaptă pacienţii români răniţi în accidentul din Bulgaria. Pacientul care se află în stare mai gravă a ajuns la spital şi urmează să sosească şi următorii răniţi. La nivelul Ministerului Sănătăţii s-a constituit o echipă operativă care este gata să acorde suportul necesar victimelor”, precizează sursa citată.

Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a anunțat anterior că cinci români răniţi într-un accident în Bulgaria vor fi transportaţi, sâmbătă, cu elicoptere, la Spitalul Floreasca din Capitală.

„Pentru cei cinci pacienţi care sunt la spitalul din Veliko Târnovo am trimis o echipă de evaluare, care a sosit la 10,50”, a spus Arafat, într-o intervenţie telefonică la Digi 24. Echipa s-a deplasat cu elicopterul, va prelua un pacient şi se va întoarce pentru a transporta un al doilea rănit, tot la Spitalul Floreasca.

De asemenea, potrivit şefului DSU, încă trei elicoptere din Craiova, Galaţi şi Constanţa vor prelua câte un rănit român, pentru a-l aduce pentru tratament sau continuarea evaluării medicale. „Toţi vor veni la Spitalul Floreasca, care a fost înştiinţat şi este pregătit să îi primească”, a subliniat Arafat.

Românii au suferit diferite traumatisme, iar unul dintre ei a fost supus unei intervenţii medicale, la spitalul din Bulgaria.

Patru persoane au murit, vineri noaptea, într-un accident în care a fost implicat un autocar românesc, lângă Veliko Tîrnovo, în Bulgaria, a informat sâmbătă dpa. Naţionalitatea acestora încă nu este identificată, a precizat sursa citată.

Accidentul s-a soldat de asemenea cu opt răniţi, dintre care unul este în stare critică, a anunţat poliţia bulgară.

Autocarul cu 25 de pasageri se îndrepta spre România, venind de la Istanbul, scrie presa de la Sofia. Vehiculul s-a ciocnit cu un automobil înregistrat în Olanda, parcat pe marginea drumului. Pasagerii şi şoferul acestuia tocmai ieşiseră din maşină şi au supravieţuit.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

O polițistă de la Rutieră înjură ca la ușa cortului. Conducerea...

O polițistă din București s-a filmat cu cameră body cam din dotare în timp ce înjura ca la ușa cortului un șofer tras pe...

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...