Ministerul Sănătății: Vaccinul antigripal va fi administrat gratuit de medicii de familie pentru întreaga populație, fără prioritizări

Publicat: 14 ian. 2021, 13:29, de Mădălina Bălăceanu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ministerul Sănătății: Vaccinul antigripal va fi administrat gratuit de medicii de familie pentru întreaga populație, fără prioritizări
gripă_răceală

Ministerul Sănătății anunță extinderea vaccinării antigripale gratuite pentru întreaga populație din România.

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății, a aprobat extinderea campaniei de vaccinare antigripală anuală a Ministerului Sănătății pentru toate grupele populaționale, fără a mai exista o prioritizare la vaccinare impusă de grupele de risc.

 “Este necesar ca vaccinarea antigripală să continue și în această perioadă de pandemie, prevenirea îmbolnăvirilor de orice fel este esențială. Riscurile de co-infecție COVID cu gripă duc la forme grave de boală, fapt demonstrat științific. Extindem vaccinarea antigripală gratuită pentru toate categoriile de populație”, a declarat Vlad Voiculescu, ministrul Sănătății.

În cadrul campaniei de vaccinare antigripală gratuită anuală a Ministerului Sănătăţii sunt imunizate, cu prioritate, persoanele cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, precum şi gravide, conform recomandărilor OMS şi ECDC. 

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnăvirilor prin gripă şi  recomandă celor care doresc vaccinul să îl solicite gratuit medicilor de familie.

De asemenea, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor prin afecţiuni respiratorii.