Petre Daea s-a întâlnit, marţi, la sediul ministerului, cu reprezentanţii procesatorilor din industria de morărit-panificaţie, cu cei ai comercianţilor şi distribuitorilor de pe piaţa cerealelor, precum şi cu membrii conducerii asociaţiilor de fermieri, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MADR.
În context, ministrul Agriculturii a solicitat celor prezenţi o scurtă analiză a situaţiei din perspectiva fiecărui sector.
La rândul lor, reprezentanţii sectorului de morărit şi panificaţie au solicitat conducerii MADR susţinere pentru îmbunătăţirea condiţiilor de finanţare existente.
„Ministrul Agriculturii şi-a manifestat deschiderea şi sprijinul său, menţionând că la nivelul MADR există o strânsă colaborare cu echipele de lucru de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conduse de ministrul Marcel Ioan Boloş. Petre Daea a dat asigurări că în acest moment există pe piaţă o cantitate de grâu suficientă pentru a acoperi necesarul pentru industria de panificaţie, precum şi pentru acoperirea cantităţilor contractate la export. De asemenea, a transmis participanţilor necesitatea de a prezenta date veridice, care să ofere stabilitate în piaţă, şi a subliniat că toate deciziile MADR sunt luate în urma consultării cu toţi actorii implicaţi: producători, comercianţi şi procesatori”, se precizează în postarea instituţiei.
Totodată, şeful de la Agricultură a prezentat măsurile întreprinse pentru sprijinirea fermierilor din sectoarele vegetal şi zootehnic, în contextul situaţiei agrometeorologice dificile cu care se confruntă agricultorii din România.
În cadrul întâlnirii, Petre Daea a subliniat importanţa dialogului constructiv pentru ca împreună cu toţi cei implicaţi să fie identificate soluţiile cele mai bune, astfel încât industria de morărit-panificaţie să rămână viabilă.
Participanţii au agreat ideea continuării acestor întâlniri, cu o frecvenţă săptămânală, mai ales în contextul actual, pentru a avea o monitorizare permanentă a situaţiei, în vederea eficientizării măsurilor necesare eliminării riscurilor ce pot apărea în lanţul de aprovizionare a populaţiei cu produse agroalimentare.