Ministrul Agriculturii, Petre Daea, chemat la DNA, vineri

Publicat: 21 iul. 2022, 17:45, de Viorela Pitulice, în News , ? cititori
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, chemat la DNA, vineri
petre-daea

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) l-a chemat, vineri dimineața, pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, în dosarul în care fostul ministru Adrian Chesnoiu este cercetat de DNA pentru aranjarea unor concursuri de angajare, au declarat pentru HotNews.ro surse judiciare.

Acestea susțin că Petre Daea trebuie să se prezinte vineri, la ora 9.30, pentru a fi audiat în calitate de martor.

Ministrul Petre Daea nu a răspuns niciodată întrebărilor puse de jurnaliști pe această temă, spunând doar că este treaba justiției să facă lumină în acest caz.

DNA Timișoara a solicitat ridicarea imunității parlamentare pentru Adrian Chesnoiu, deputat și ministru al Agriculturii, pentru abuz în serviciu și instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații ce nu sunt destinate publicității.

Chesnoiu ar fi făcut presiuni asupra subordonaților pentru a-i aranja un post unui apropiat al colegului său de partid, Petre Daea, după cum reiese din referatul DNA prin care s-a cerut ridicarea imunității parlamentare pentru deputatul PSD.