Ministrul Barna Tanczos, pus pe „pilot automat” de finul Noricăi Nicolai

Publicat: 25 ian. 2021, 10:52, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
Ministrul Barna Tanczos, pus pe „pilot automat” de finul Noricăi Nicolai
Teodor Dulceata

Noul ministru UDMR al Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tanczos, a trecut și el, ca și Costel Alexe pe „pilotul automat”, al fostului ministru al Mediului Grațiela Gavrilescu.

Astfel, noul ministru al Mediului l-a reevaluat pe omul cheie al Grațielei Gavrilescu care dirijează acest minister, adică pe Teodor Dulceață, și acesta nu mai este secretar general al Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor ci a fost trecut pe postul de secretar general adjunct.

În realitate, tot el conduce ministerul, iar ministrul Barna Tanczos nu mișcă în front în fața acestuia și elocvent în acest sens sunt deplasările de săptămâna trecută ale ministrului UDMR.

Însă, ceea ce se ştie mai puţin este faptul că dirijorul-şef alacestui minister, adică Teodor Dulceaţă, este nimeni altul decât finul fostei europarlamentare ALDE, Norica Nicolai, şi din această prostură a fost promovat în guvernarea Ponta la Corpul de Control al Guvernului.

După aceea, cariera lui Teodor Dulceaţă a fost legată de Grațiela Gavrilescu, el mergând ca secretar general la Relaţia cu Parlamentul și apoi la Ministerul Mediului.

Când a ajuns la Ministerul Mediului, Costel Alexe a vrut să aibă un alt secretar general, dar imediat l-a luat „valul” venit de la Graţiela Gavrilescu şi Norica Nicolai şi în final l-a acceptat pe Dulceaţă.

Practic, Costel Alexe era ministru doar pe hârtie, pentru că, în realitate, Teodor Dulceaţă era cel care conducea acest minister, iar acum, Barna Tanczos calcă serios pe urmele lui Costel Alexe.