Ministrul Bogdan Aurescu: Ambasada României de la Kiev, pe deplin funcțională

Toate ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene de la Kiev au aceeași logică de funcționare în acest moment, a declarat ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, miercuri, după dezbaterea din Comisia de politică externă.

Așa cum am anunțat deja, am finalizat procedura de returnare în România a membrilor de familie ai personalului diplomatic de la Ambasada României de la Kiev și de la Consulatul General de la Odesa. Celelalte două misiuni consulare, care sunt la Solotvino și, respectiv, la Cernăuți, nu au fost vizate de această măsură pentru că nu este nevoie, sunt regiuni care prezintă un grad mai mare de securitate. În ce privește Ambasada României la Kiev, în acest moment, avem 15 oameni în personalul ambasadei, ambasada este pe deplin funcțională”, a declarat șeful diplomației române.

Potrivit oficialului, în acest moment nu este nevoie de o reducere suplimentară a personalului.

„Am retras o parte a personalului neesențial, mai precis doi membri ai personalului ambasadei care sunt deja în România. Nu este nevoie în acest moment de o reducere suplimentară a personalului și este important să dăm acest mesaj unitar la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene. Toate ambasadele statelor membre ale Uniunii Europene de la Kiev au aceeași logică de funcționare în acest moment”, a adăugat Bogdan Aurescu.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a explicat că, pentru a vorbi cu adevărat despre dezescaladare, Federația Rusă trebuie să retragă toate trupele și echipamentele. pe care le-a desfășurat la frontierele Ucrainei și în regiunea Mării Negre.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Este NATO tarat in razboi, daca Franta trimite trupe in Ucraina

Este NATO târâtă în război, dacă Franța trimite trupe în Ucraina?...

Mulți oameni s-au întrebat dacă NATO ar fi implicat în războiul din Ucraina, în cazul în care Franța chiar ar trimite trupe în război....

Birocrația dă în clocot: ANAF înghite ”Marii Contribuabili”!

Activitatea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este privită cu neîncredere de către conducerea Guvernului, motiv pentru care această entitate va fi absorbită...