Ministrul de Externe se apără în scandalul repatrierii fiicei lui Ponta: Nu am pus vreo întrebare despre părinți
Oana Țoiu, ministrul de externe, vine cu noi precizări în cazul scandalului diplomatic izbucnit în jurul subiectului repatrierii fiicei lui Victor Ponta, Irina. Șefa diplomației române susține că nu a cerut modificarea listei de pasageri și nu a întrebat nici cine sunt părinții copiilor.
Explicațiile Oanei Țoiu în scandalul diplomatic generat de repatrierea fiicei lui Victor Ponta
Oana Țoiu afirmă că singurele sale întrebări au fost de natură instituțională. Mai exact, ministra vrut să știe dacă echipa din teren a reușit să contacteze toate cazurile medicale semnalate. De asemenea, și-a dorit să știe dacă toți cei care îndeplineau criteriile au fost incluși și dacă mai existau grupuri de copii despre care nu se știa.
Șefa diplomației subliniază că nu a solicitat informații despre identitatea pasagerilor sau a familiilor acestora.
Potrivit versiunii ministrului, consulul din Dubai a fost cel care a adus în atenție situația unei minore neînsoțite, respectiv cazul Irinei Ponta.
„Consulul a fost cel care a menționat că, în afara informărilor oficiale de până atunci, are și cazul special al unei minore neînsoțite. Răspunsul meu a fost că, în orice modificare pe care ar urma să o facă la componența grupului deja stabilit sau în orice plan de evacuare prezentat oricui, să se asigure înainte că și ceilalți din categoriile vulnerabile cu grad de risc înscrise în grija consulară pe canale formale au acces la aceeași informație și tratament egal”, a transmis ministrul.
Ministrul de Externe mai susține că zborul de repatriere nu a suferit modificări față de lista confirmată oficial de consulat. Totodată, Oana Țoiu a precizat că minora neînsoțită avea la dispoziție încă de joi variante sigure de întoarcere în țară.
Acuzații și amenințări cu plângere penală din partea Dacianei Sârbu
Daciana Sârbu, mama Irinei Ponta, susține că fiica sa nu a fost repatriată cum se stabilise inițial din cauza numelui pe care îl poartă. Fosta parteneră a lui Victor Ponta a anunțat că va depune plângere penală pentru abuz în funcție împotriva ministrului de Externe.
„Oana Țoiu nu se luptă cu politicianul, se luptă cu mama Irinei„, a transmis aceasta.
Între timp, Irina Ponta a aterizat vineri dimineață pe Aeroportul Henri Coandă, la ora 8:44, cu un zbor operat de FlyDubai. Tânăra avea actele în regulă și a călătorit însoțită de un adult.
Oana Țoiu declarase anterior că ministerul nu ia decizii în funcție de afilierea politică a părinților și că repatrierea copiilor rămâne prioritară.