Ministrul de Interne: SPP – misiuni extrem de complexe, finalizate fără reproș

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a transmis, sâmbătă, un mesaj cu ocazia Zilei Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP), în care vorbeşte despre misiunile „extrem de complexe, dar finalizate fără reproş”, apreciate de partenerii externi, duse la îndeplinire de angajaţii acestei instituţii.

„În calitate de ministru, am avut ocazia să constat personal profesionalismul şi devotamentul cu care aceşti oameni îşi îndeplinesc sarcinile. Îşi iau foarte în serios misiunea, mereu vigilenţi, mereu pregătiţi să apere viaţa demnitarului de a cărui siguranţă sunt responsabili. De la momentul înfiinţării, 7 mai 1990, SPP şi-a consolidat statutul printre instituţiile fundamentale ale sistemului de securitate naţională, asigurând protecţia obiectivelor strategice ale României şi a demnitarilor noştri atât în ţară, cât şi în afara României”, arată Bode.

El subliniază că Ministerul Afacerilor Interne a fost şi este un partener de încredere al Serviciului de Protecţie şi Pază.

„Printre cele mai recente misiuni extrem de complexe, dar finalizate fără reproş, sunt vizita vicepreşedintelui american, Kamala Harris, summitul Consiliului European de la Sibiu din 2019 sau vizita Papei Francisc din acelaşi an. Modul în care SPP şi-a îndeplinit sarcinile, în colaborare cu celelalte instituţii, inclusiv cu structurile MAI, a fost apreciat în mod deosebit de partenerii externi. Mai puţin cunoscut este faptul că ofiţerii şi subofiţerii SPP participă, sub egida ONU, la misiuni în zone fierbinţi de pe glob, misiuni esenţiale pentru procesul de restabilire şi menţinere a păcii în acele regiuni. Astfel, au ocazia să-şi îmbunătăţească pregătirea, dar şi să împărtăşească din experienţa lor colegilor străini. La Mulţi Ani şi mult succes în misiuni! Oriunde ar fi acestea!”, a mai transmis ministrul de Interne.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Ultimele articole