Ministrul Economiei anunţă concedieri în instituţiile din subordine. „Mă consider sănătos la cap”
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/07/radu-miruta-ID310091_INQUAM_Photos_George_Calin.jpg)
Ministrul Economiei, Radu Miruță, promite o curățenie temeinică în organigrama instituției pe care o conduce, dar spune că nu va face concedieri arbitrare.
Zeci de mii de angajaţi în instituţiile subordonate
Cu 704 angajați în minister și peste 31.000 în structurile subordonate din țară, Miruță afirmă că „prea mulți sunt acolo doar ca să aibă un stat de plată” și anunță o restructurare care va viza, în primul rând, „dimensiunea stadionului pe care se luptă combinațiile să-și pună oameni”.
Întrebat dacă va da afară oameni din Minister, acesta a spus că într-o discuție coordonată de primul ministru, Ilie Bolojan, s-a agreat că se va introduce în pachetul 2 o reducere a dimensiunii structurilor de conducere.
„De ce e nevoie de șapte oameni în Consiliul de Administrație și nu-i suficient să fie trei? De ce e nevoie de cinci directori și nu-i suficient să… Sunt cinci membri ai directoratului și unul e președinte de directorat. Nu vrem să facem și nepoți ai directorilor să fie și ei în directorat. De ce nu-i suficient un singur director?”, a spus acesta.
Reorganizare în minister blocată trei luni
Cu privire la numărul de angajați, acesta a spus că a „moştenit” un minister în care a fost făsută o reorganizare acum trei luni, iar timp de şase luni nu se mai poate face o mişcare similară.
„Observația mea este că pe alocuri e foarte densă organigrama și voi îngusta, voi rarefia această organigramă. Nu știu să vă spun acum, din 704 angajați care sunt direct în minister și 31.000 cât sunt în țară, câți vor pleca acasă. Eu îmi doresc să rămână cei care au o adevărat treabă de făcut. Cei care sunt pe acolo doar ca să ai un stat de plată și o intrare la ITM în Revisal, nu vor mai rămâne”, spune Radu Miruță, la RFI, informează Mediafax.
Miruță a spus că pe reorganizare, angajații dați afară nu vor putea merge în instanță pentru a fi reangajați.
„Asta s-ar putea dacă pe actuala organigramă decid eu așa că vreau într-o dimineață hormonal să spun „plecați voi 10”. Nu fac asta, sunt un om, mă consider sănătos la cap. Preocuparea mea este să schimb modul în care-i condusă România, dar nu cu nerespectarea legii. Deci știu foarte bine pașii care se pot face astfel încât să nu se întâmple asta”, a mai spus Miruță.
Companii de stat folosite pentru combinaţii politice
Recent Radu Miruță a declarat că circa 200 dintre cele 1.200–1.300 de companii de stat — cele „de interes major” — reprezintă „mufa principală” a unor combinații politice, prin care se extrag bani publici în mod abuziv.
Ministrul Economiei spune că a inițiat o analiză detaliată pentru a înțelege mecanismul prin care aceste firme sunt capturate de decidenți politici, favorizând interese private, și se arată „uimit că țara mai stă în picioare” în aceste condiții.
Ministrul a anunțat că va propune ajustarea criteriilor de performanță pentru managerii din companiile de stat: cei care nu le respectă vor fi demiși, iar criteriile actuale, „bifate dacă se uită pe geam”, vor fi înlocuite cu indicatori reali de performanță.
Ministrul promite reforme în consiliile de administrație: reducerea membrilor, plafonarea remunerațiilor și eliminarea sinecurilor politice. Scopul declarat este să oprească filtrarea resurselor statului către rețele clientelare și să readucă eficiența și transparența în companiile publice