Ministrul Economiei anunță curățenie în companiile de stat: „Am ac de cojocul celor cu contracte betonate pe Ordonanța 109”

Publicat: 03 iul. 2025, 06:42, de Ionut Jifcu, în POLITICĂ , ? cititori
Ministrul Economiei anunță curățenie în companiile de stat: „Am ac de cojocul celor cu contracte betonate pe Ordonanța 109”
sursa: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat că va revizui contractele directorilor din companiile de stat care au fost numiți prin selecții formale și beneficiază de indicatori de performanță simbolici, promițând evaluări reale și înlocuirea sinecurilor cu selecții corecte.

Ministrul Economiei: „Am ac de cojocul acelor oameni”

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a declarat miercuri, la B1TV, că o parte dintre directorii din companiile aflate în subordinea ministerului s-au asigurat prin contracte „betonate” că pot rămâne în funcție indiferent de performanță. Oficialul a criticat dur metodele prin care aceștia au fost selectați și modul în care și-au negociat indicatorii de performanță.

Potrivit ministrului, unii dintre acești directori „au mimat o selecție”, iar apoi au încheiat contracte în baza Ordonanței 109, cu indicatori de performanță extrem de ușor de bifat.

„Dacă te trezești dimineața și te uiți pe geam, e suficient, că ai îndeplinit indicatorul de performanță”, a comentat Miruță, care a precizat că va acționa pentru a schimba această situație.

El a menționat că are în lucru o analiză a contractelor și a promis că acolo unde ministerul are libertate de decizie, vor fi luate măsuri rapide. În ceea ce-i privește pe cei „blindați” prin contracte, Miruță a spus că modificarea indicatorilor de performanță va dura câteva luni, dar că acești directori vor fi evaluați real, nu formal.

„Am ac de cojocul acelor oameni”, a avertizat ministrul, explicând că va propune, prin AGA, noi criterii de evaluare, care să reflecte cu adevărat performanța.

El a subliniat că simpla prezență la birou timp de opt ore nu reprezintă un indicator de performanță, ci doar o obligație de serviciu.

Ministrul a promis că după „curățenia” în companiile de stat va încuraja profesioniștii din piață să participe la concursurile de selecție. „Voi fi garantul că aceste selecții se vor face cu adevărat serios”, a declarat Miruță, susținând că până acum lipsa de transparență a ținut departe oameni competenți de posturile din aceste instituții.