Ministrul Eduard Novak le ia apărarea hocheiștilor care au cântat Imnul Ținutului Secuiesc

Publicat: 11 mai 2022, 19:00, de Otilia Caloian, în SPORT , ? cititori
Ministrul Eduard Novak le ia apărarea hocheiștilor care au cântat Imnul Ținutului Secuiesc
Eduard Novak

Ministrul Sportului, Eduard Novak, susține că hocheiştii din echipa naţională a României care au cântat alături de galeria maghiară imnul Ţinutului Secuiesc la finalul partidei cu Ungaria, de la Campionatul Mondial din Slovenia, nu au lezat cu nimic imaginea României.

„Eu cred că reacţia este una deplasată, exagerată. Băieţii au cântat efectiv după competiţie, după evenimentul oficial. Trebuie să ştie toată lumea că nu au cântat în locul imnului României sau în partea oficială a competiţiei. Când s-a terminat competiţia, galeria început să cânte. Ştie toată lumea că 90% din echipa naţională a României provine din Harghita şi vă daţi seama că sunt etnici maghiari. Galeria a început să cânte şi ei au cântat alături de ei imnul Ţinutului Secuiesc. Ceea ce pentru noi, din punctul de vedere al ministerului, nu este nimic care lezează într-un fel imnul statului, principiile. Este vorba de o manifestare a lor, este vorba despre cultura maghiară, despre sentimentul lor, şi nu s-a lezat cu nimic imaginea României”, a declarat Eduard Novak.

Se va analiza totuși comportamentul hocheiștilor

Şedinţa Biroului Federal al Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, în care va fi analizat comportamentul componenţilor echipei naţionale care au cântat imnul Ţinutului Secuiesc la Campionatul Mondial din Slovenia, alături de galeria selecţionatei maghiare, a fost amânată pentru vineri.

„Şedinţa o convocasem pentru joi, dar a trebuit să o amânăm pentru că au apărut alte materiale video care vor fi analizate de către membrii Biroului Federal, aşa că va avea loc vineri”, a declarat Preşedintele federaţiei, Alexandru Hălăucă, citat de Agerpres.

Mai mulţi componenţi ai echipei naţionale de hochei a României s-au dus la finalul meciului cu Ungaria, de duminică, de la Campionatul Mondial de la Ljubljana, în faţa galeriei selecţionatei maghiare şi au cântat împreună imnul Ţinutului Secuiesc.

În urma gestului lor, preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a convocat Biroul Federal pentru a analiza imaginile video şi a stabili dacă jucătorii vor fi sancţionaţi.

Naționala României de hochei a fost învinsă de Ungaria

Naţionala României a fost învinsă de echipa Ungariei, cu scorul de 4-2 (2-0, 1-2, 1-0), duminică, la Ljubljana, în ultimul său meci de la Campionatul Mondial de hochei pe gheaţă, Divizia I, Grupa A.

România a pierdut toate cele patru meciuri, 1-9 cu Slovenia, 1-4 cu Coreea de Sud, 4-5 cu Lituania şi 2-4 cu Ungaria, retrogradând în Grupa B, al treilea eşalon valoric al Campionatului Mondial.

Slovenia a încheiat pe primul loc, promovând astfel în eşalonul de elită al hocheiului mondial. Ungaria a ocupat locul secund, fiind urmată de Lituania, Coreea de Sud, în timp ce România s-a clasat ultima, fără vreun punct.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele