Ministrul Educației: Admiterea la liceu ar putea fi introdusă din 2022

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, spune că liceele vor putea organiza examene de admitere chiar din 2022. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie ca noua lege a Educației să fie adoptată cel târziu la începutul anului viitor.

Elevii ar putea opta fie pentru Evaluarea națională, ca și până acum, fie pentru examenele organizate de licee. Sistemul ar putea fi introdus, a precizat el.

„Nu există nicio obligativitate, este doar o modalitate de flexibilizare, și nu este pentru niciun elev obligativitatea să se prezinte la admitere, având la dispoziție posibilitatea de a se prezenta ca și până acum doar la Evaluarea națională”, a spus Sorin Cîmpeanu într-o conferință de presă.

Ministrul a precizat că examenele de admitere la liceu vor fi organizate în aceeași zi și la aceeași oră, iar un elev nu va putea da admitere la două licee.

„Sunt licee care și-au manifestat dorința de a organiza propriile examene de admitere, pentru a putea selecta elevii conform cu strategiile de dezvoltare ale acelor școli”, a spus Cîmpeanu.

„Evaluarea națională rămâne Evaluare națională. Dacă este vorba de a nu supune elevii de clasa a VIII-a la două examene, suntem în consultări cu experți în educație pentru următoarea variantă: cei care optează să susțină un examen de admitere la un anumit liceu vor fi declarați admiși la acel liceu. Toți ceilalți susțin Evaluarea națională și vor intra în repartiție computerizată”, a explicat Cîmpeanu.

„Poate vom apela la soluția în care un liceu care are 200 de locuri la clasa IX-a, să spunem, nu le va ocupa pe toate prin concurs propriu și va lăsa 20-25% din locuri care să poată fi ocupate după repartizarea computerizata după Evaluarea națională”, a adăugat el.

Proiectul „România Educată”, care urmează să ajungă la Guvern săptămâna viitoare, prevede și posibilitatea liceelor de a organiza examene de admitere. Examenul ar urma să fie organizat înainte de Evaluarea națională, iar locurile neocupate în urma examenului de admitere vor fi ocupate prin repartizarea elevilor în ordinea mediilor de la Evaluare, potrivit proiectului.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Surpriză: CFR Călători a scăpat iar de Smart-ul lui Dragnea și...

La compania CFR Călători este mare sărbătoare, pentru că unul dintre cei mai controversați directori, susținut de Dragnea și Grindeanu, a demisionat din Consiliul...

Andrei Bogdan Zidaru, directorul Spitalului de urgență Floreasca: mason, specialist în...

Andrei Bogdan Zidaru a fost numit, la finele anului trecut, în funcția de manager al Spitalului de Urgență Floreasca București la solicitarea ministrului Alexandru...