Ministrul Educaţiei: Toate școlile vor avea program modificat pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii

Publicat: 10 feb. 2022, 13:45, de Puterea.ro, în Educație , ? cititori
Ministrul Educaţiei: Toate școlile vor avea program modificat pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat joi că de Ziua Naţională a Lecturii, celebrată pe 15 februarie, în toate şcolile, programul se modifică astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, de la ora 11:00 şi până la ora 14:00, vor fi organizate activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

„Într-o ţară în care sub 10% dintre cetăţeni cumpără o carte pe an, rolul şcolii devine esenţial în a cultiva o activitate aparent desuetă, lectura, ca preocupare menită să ne salveze dintr-un univers superficial, un univers în care dăm click fără a decide”, a transmis Sorin Cîmpeanu, printr-un comunicat de presă.

Sorin Cîmpeanu precizează că, de anul acesta, România are o Zi naţională a lecturii, iar în calitate de ministru al educaţiei a decis ca marţi, 15 februarie 2022, în toate şcolile, programul să se modifice astfel încât, indiferent de disciplina prevăzută în orar, la ora 11:00 şi la ora 14:00, învăţătorul sau profesorul să organizeze, la clasa unde este prezent, activităţi de lectură la care să participe toţi preşcolarii şi elevii.

„În prealabil, personalul didactic va recomanda tuturor să aducă o carte preferată sau să împrumute de la biblioteca şcolară o carte şi, timp de 15 minute, să citească fie individual, fie în grupuri mici de lucru”, susţine ministrul.

„Obiectivul activităţii este de a promova lectura ca obicei cotidian, fără a presupune discutarea fragmentelor citite sau realizarea unei analize pe text. Unităţile de învăţământ pot organiza activităţi de încurajare a lecturii pentru comunitatea socială din care fac parte, cu respectarea normelor sanitare anti-COVID-19”, mai spune ministrul.

Ministrul invită bibliotecile locale, județene și/sau metropolitane să deruleze activități de prezentare a propriilor servicii, de obținere a unui permis de bibliotecă, de colectare și donație de carte, inclusiv prin amenajarea de standuri în incinta unităților de învățământ și recomandă asociațiilor, fundațiilor nonprofit, societăților de gestiune a drepturilor de autor, cu experiență în derularea de activități educaționale, să susțină cluburi de lectură, ateliere de scriere creativă și/sau ilustrare de carte, discuții și dezbateri pe teme literare sau alte programe similare.

Cîmpeanu mai încurajează școlile să ofere editurilor și librăriilor, la cerere și în măsura disponibilității, spații cu titlu gratuit pentru a prezenta, eventual a vinde, carte cu teme educative și/sau recreative, adecvate vârstei elevilor.

Totodată, unitățile de învățământ sunt invitate să popularizeze evenimentele asociate Zilei lecturii în presa locală și națională, dar și în mediul online.