Ministrul Mediului l-a demis pe directorul Apelor Române și anunță reformă totală
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/Diana-Buzoianu.jpg)
Administrația Națională „Apele Române” trece printr-un moment decisiv. Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a decis să-l demită pe Sorin Lucaci, directorul instituției, pe fondul unui val de critici privind politizarea, managementul deficitar și pierderea unor fonduri europene.
Instituția are nevoie urgentă de transparență
Într-o postare pe Facebook, Diana Buzoianu a explicat motivele acestei decizii, subliniind că România ar fi pierdut peste 300 de milioane de euro din PNRR destinați infrastructurii critice de apărare împotriva inundațiilor. „Nu s-a construit niciun kilometru de dig din peste 400 care puteau fi ridicați. Din cele 13 baraje prevăzute, doar unul va mai fi finanțat, iar din 13 poldere a rămas doar unul singur. Restul fondurilor au fost tăiate de Comisia Europeană”, a scris ministra.
Ea a punctat că instituția are nevoie urgentă de „experiență reală la nivel de leadership” și de transparență, mai ales în condițiile în care sute de mii de români sunt expuși riscului inundațiilor.
Corpul de Control, trimis să verifice instituția cu aproape 9.000 de angajați
Demiterea lui Sorin Lucaci vine la scurt timp după ce Ministerul Mediului a trimis Corpul de Control la Apele Române. Potrivit Dianei Buzoianu, instituția are doar 130 de inspectori pe teren din aproape 9.000 de angajați. În schimb, aparatul birocratic de conducere a fost extins excesiv prin mandate de 30 de zile pentru șefi numiți politic.
„S-au creat posturi de 10-15 locuri pentru conducere, în timp ce oamenii din teren muncesc pe salarii mizere”, a declarat Diana Buzoianu.
Cheltuieli contestate și proiecte prioritizate greșit
Printre problemele semnalate se află și modul în care Apele Române a cheltuit sume uriașe pentru proiecte controversate. Ministrul a menționat lucrările de lărgire a plajelor, pentru care bugetul național ar trebui să suporte suplimentar 500 de milioane de lei.
„Ce era mai important: să lărgim plajele ca să fie concesionate sau să construim baraje?”, a întrebat retoric Diana Buzoianu.
Director interimar și reorganizare
În locul lui Sorin Lucaci urmează să fie numit un director interimar, care va gestiona procesul de reorganizare și transparentizare a instituției.
Reforma Apelor Române este considerată de ministrul Mediului inevitabilă, fiind vorba despre o instituție-cheie pentru siguranța românilor în fața dezastrelor naturale.