Ministrul Muncii, ANUNȚ despre pensii: Se fac mai multe scenarii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, spune că pensiile vor creşte „cu siguranţă” de la 1 septembrie. Ministrul nu a precizat însă şi procentul de majorare.

„Pensiile vor creşte. Este şi o obligaţie, şi o determinare pe care o avem, ca, în pofida situaţiei generate de pandemie, cu efect direct asupra economiei, să facem ce trebuie făcut pentru ca românii să aibă pensiile crescute de la 1 septembrie şi acesta este un angajament ferm pe care Guvernul îl face. Mai avem câteva zile până când Ministerul Finanţelor va termina evaluarea – eu am obiceiul să vorbesc despre cifre, sume şi decizii doar când am în faţă toate elementele. Se fac, într-adevăr, mai multe scenarii, dar nu are sens să vă confirm sau să vă înaintez alte cifre, pentru că nu aceasta este abordarea pe care eu, personal, o am. Aştept ca Ministerul Finanţelor să ne pună la dispoziţie evaluarea necesară cu privire la încasările în buget în această perioadă deosebit de dificilă din economie şi, în funcţie de ceea ce găsim, cu toată transparenţa, vom explica ce se poate face, în ce calendar şi aşa mai departe”, a declarat Violeta Alexandru luni, potrivit Agerpres.

Ministrul Muncii a adăugat că „pensiile vor creşte cu siguranţă”, pentru că Guvernul îşi dă „seama de nevoile pe care le au pensionarii, de a-şi acoperi toate cheltuielile necesare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
INSTANT_VOUCHER_SOCIAL_TICHET_32_INQUAM_Octav_Ganea

Unde vă adresați dacă nu ați primit cardul pentru tichetele sociale...

Deși îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru a obține tichetele sociale de 250 lei, sunt în continuare mulți români care susțin că nu au intrat...