Ministrul Oana Țoiu, la Kiev. România și Ucraina construiesc un parteneriat strategic pentru pace și securitate

Publicat: 07 aug. 2025, 22:06, de Corina Oprea, în POLITICĂ , ? cititori
Ministrul Oana Țoiu, la Kiev. România și Ucraina construiesc un parteneriat strategic pentru pace și securitate
sursa foto: X

Ministrul român de Externe, Oana Țoiu, a efectuat joi, 7 august, o vizită oficială la Kiev, unde s-a întâlnit cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski. În cadrul discuțiilor, cei doi oficiali au subliniat importanța unui parteneriat strategic solid între România și Ucraina, fundamentat pe obiective comune: pacea, stabilitatea regională, democrația și prosperitatea economică.

România reafirmă sprijinul pentru Ucraina

Este prima vizită bilaterală a unui ministru de Externe român în Ucraina de la declanșarea invaziei ruse, în februarie 2022.
Oana Țoiu a declarat, în urma întâlnirii, că România susține ferm eforturile Ucrainei nu doar în apărarea propriei suveranități, ci și în menținerea stabilității întregii Europe.

”Construim un parteneriat strategic între România şi Ucraina, pentru pace, democraţii puternice şi prosperitate. M-am întâlnit astăzi la Kiev cu Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. I-am transmis un nou mesaj de susţinere a României. Ucraina luptă cu curaj şi pentru securitatea şi libertatea României şi a întregii Europe”, a afirmat ministrul român, adăugând că parteneriatul strategic româno-ucrainean este esențial pentru o „pace justă și durabilă în regiune”.

Ea a transmis un nou mesaj de sprijin din partea României, reafirmând angajamentul Bucureștiului față de integritatea teritorială a Ucrainei și față de parcursul său european.

Valorile comune, în centrul relației bilaterale

În declarațiile sale, Țoiu a subliniat că Ucraina nu a dorit acest război, dar continuă să lupte cu determinare pentru libertate, suveranitate și independență – valori pe care România le împărtășește și le sprijină.

„Atâta timp cât Ucraina rezistă, și securitatea noastră este mai bine protejată”, a punctat oficialul român, arătând că miza conflictului este una care depășește granițele Ucrainei.

Pe lângă componenta politică și simbolică a vizitei, au fost discutate și direcții concrete de cooperare. Oana Țoiu a declarat că dezvoltarea colaborării economice și militare este în interesul industriei românești și al cetățenilor din ambele țări.

Discuțiile au vizat și susținerea parcursului european al Ucrainei și Republicii Moldova, România asumându-și rolul de aliat-cheie în această etapă crucială pentru regiune.

„Suntem parteneri pentru Ucraina și Republica Moldova. Ne dorim să fim mai puternici și mai prosperi împreună, într-o Europă unită”, a adăugat ministrul de Externe.

La rândul său, președintele Volodimir Zelenski a transmis un mesaj clar către România, mulțumind pentru sprijinul oferit și subliniind că lupta Ucrainei este, de fapt, o luptă pentru valorile comune ale lumii democratice.