Ministrul Sănătății, primele declarații după recordul de cazuri Covid-19

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, face primele declarații după ce România a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de îmbolnăviri cu coronavirus în 24 de ore. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.958 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2.

„Sistemele medicale încă rezistă, dar recomandarea e să nu le forțăm. În măsura în care indicele revine sub 1,5 revenim asupra restricțiilor. Spitalele suport covid au capacitatea de adaptare, dar personalul e același. Mesaj pentru corpul medical care e în continuare acolo, dar și pentru populație: să respecte regulile. Avem și personal medical infectat, haideți să ne gândim că acest personal se expune. Sunt 226 de spitale suport COVID cu 1.050 de paturi ATI , cu 612 pacienți pe paturi ATI. Haideți ca în acest moment de cumpănă să respectăm regulile. Haideți să vedem dacă prevenția e cea care poate face diferența. Avem discuții acum legate de focarele din centrele de bătrâni, copii, din spitale. Să vedem de unde pleacă. Sunt evenimente unde nu se respectă reguli, avem transport în comun unde nu se respectă reguli”, a declarat Nelu Tătaru.

Declarațiile live ale ministrului Sănătății pot fi urmărite AICI.

Citește și

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică de pavaje din sud-estul Europei

Locul din România unde va fi amplasată cea mai mare fabrică...

Investiția majoră care urmează să transforme peisajul industrial din apropierea Bucureștiului va fi amplasată la Bolintin Vale. Aici se construiește o nouă fabrică de...

Sorin Grindeanu se joacă cu patrimoniul Spitalului Clinic C.F. nr.2 București

Graba disperată a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de a transfera gratis baronilor PSD și PNL cele 15 spitale CFR s-a transformat într-o sarabandă de...