Ministrul Sportului, Eduard Novak, a promis achitarea premiilor restante pentru medalii până la Crăciun

Ministrul Sportului, Eduard Novak, a promis miercuri, cu prilejul Galei Federaţiei Române de Scrimă, că toţi sportivii care nu au primit încă premiile pentru medaliile cucerite, cum este cazul la atletism, kaiac-canoe şi scrimă, vor intra în posesia banilor înainte de Crăciun.

”Toată lumea a semnat referatele, deschiderile şi maximum până vineri o să-şi primească banii. Sincer, noi nu am vrut ca să fie tocmai ăsta cadoul de Crăciun, dar o să-şi primească banii fiecare sportiv şi federaţiile”, a spus ministrul Novak.

”Sunt foarte mulţumit de rezultatele din acest an şi mai ales că am obţinut aceste medalii în mai multe sporturi”, a adăugat ministrul Sportului la ora de bilanţ a federaţiilor sportive.

Eduard Novak a anunţat înfiinţarea unei comisii mixte, între Ministerul Sportului şi COSR, pentru o mai mare transparenţă a finanţării federaţiilor sportive: ”Ne dorim o finanţare a federaţiilor cât mai transparentă. Prin finanţarea de la cele două entităţi, COSR şi Ministerul Sportului, noi nu am ştiut cât primesc federaţiile de la COSR şi nici COSR de la noi. Aşa că ne dorim să facem o comisie mixtă, care va analiza cererile, proiectele federaţiilor şi vom şti de la începutul anului efectiv fiecare federaţie ce program are şi de la cine va fi finanţată”.

Novak a calificat drept normală decizia Parlamentului României ca Stadionul Steaua să-şi deschidă porţile şi altor echipe, în afară de CSA Steaua: ”Este o normalitate cred, cum am considerat şi cu stadionul Arcul de Triumf. O investiţie de 40 de milioane de euro a statului trebuie în primul rând respectată. Dacă se construieşte o asemenea bază sportivă, trebuie folosită şi de alte entităţi. Nu poate doar cineva să stea pe această bază şi s-o folosească numai pentru el. Nu ne permitem, cred, acest lux. Aşa că eu cred că e binevenită”. 

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...