Mircea Cărtărescu, confesiune rară pentru The Guardian: „M-am răzbunat stilistic pe cei care mi-au furat tinereţea”

Mircea Cărtărescu revine în atenția presei internaționale odată cu lansarea în Marea Britanie a primei părți din trilogia „Orbitor”, prilej cu care acordă un interviu amplu publicației The Guardian. Scriitorul vorbește despre comunism, relația cu religia, condiția est-europeană și zvonurile persistente legate de Premiul Nobel pentru Literatură, un subiect care revine anual în spațiul cultural european.

„Orbitor”, adesea comparat cu „Ulysses” al lui James Joyce în raport cu Bucureștiul, transformă capitala într-un personaj viu și tulburător. Lumea imaginată de Cărtărescu este populată de statui de bronz care coboară de pe soclu, gorgone de calcar și elemente urbane hiperbolizate. Fiecare colț al orașului devine metaforă, fantezie sau traumă. Scriitorul recunoaște că această abordare nu reprezintă un omagiu adus metropolei în care a crescut: „M-am răzbunat stilistic și literar pe oamenii care mi-au furat tinereţea” spune el, referindu-se la anii marcanți trăiți în comunism.

Anii comuniști și povara moștenirii familiale

Născut în 1956, Cărtărescu își amintește copilăria trăită într-o Românie aflată sub controlul rigid, dar uneori imprevizibil, al regimului comunist. Tatăl său, implicat marginal în administrația de partid, a fost afectat profund de căderea regimului. În ziua în care Nicolae Ceaușescu a fugit cu elicopterul, bărbatul a aruncat carnetul roșu în foc. „Plângea tot timpul pentru că el credea în comunism și acum vedea că totul a fost o minciună” spune scriitorul.

În contrast evident cu generația părinților, tânărul Cărtărescu aparținea mișcării „generația în blugi”, un grup cultural conectat discret la Occident. Se ascultau discuri cu The Beatles, se recitau din memoria poemele lui Ginsberg și se adoptau simbolurile unei lumi libere, chiar dacă în variantele lor contrafăcute. „Purtați nu blugi originali, ci fabricați într-o uzină din România” își amintește, subliniind contradicția dintre aspirație și realitatea materială

„După Revoluție, am devenit cetățean al universului”

Prăbușirea Uniunii Sovietice i-a deschis scriitorului un orizont nou. A petrecut o treime din viață în afara României și a scris doar primele pagini din „Orbitor” la București. Restul trilogiei a prins contur în Amsterdam, Berlin, Stuttgart și Budapesta. Nomadismul literar i-a devenit modul de lucru și sursă de inspirație. Nu întâmplător, fluturele monarh — celebru pentru migrațiile sale uriașe — este preferatul său.

Recunoașterea internațională s-a amplificat în ultimii ani:
– „Solenoid” a fost selectat la International Booker,
– „Aripa stângă” apare în topul celor mai bune 100 de cărți ale lumii realizat de Der Spiegel,
– noi traduceri ale operei sale circulă în Europa.

Acest context a alimentat și mai mult speculațiile privind Premiul Nobel, unde cota sa la casele de pariuri a fost constant ridicată. „Sunt recunoscător celor care mă consideră demn de acest premiu, pentru că a fi considerat demn, chiar și ca zvon, este o onoare absolută” afirmă Cărtărescu.

Estul literar, o forță nevăzută

Scriitorul vede literatura est-europeană drept un teritoriu aparte, în care autenticitatea a precedat succesul comercial. „Mulți dintre acești autori sunt necomerciali. Nu s-au gândit niciodată să câștige bani sau premii; sunt oameni care iubesc literatura” spune el.

Mircea Cărtărescu insistă și asupra identității europene a României, subliniind importanța aderării la Uniunea Europeană în 2007, într-un moment în care scena politică autohtonă se confruntă cu ascensiunea curentelor extremiste.

Relația cu religia: de la reticență la fascinație

Un segment distinct al discuției cu The Guardian privește religia. Copilăria în comunism a însemnat absența totală a practicii religioase. „Nu mergeam niciodată la biserică și nu aveam Biblia acasă” mărturisește scriitorul. Prima întâlnire cu textul biblic, la vârsta adultă, a fost surprinzătoare: „Am observat că nu era doar o carte sfântă, ci cel mai mare roman scris vreodată”.

Deși conștient de natura paradoxală a credinței, Cărtărescu afirmă că religiile „sunt singura ieșire imaginabilă din lumea noastră”, un fel de punte între rigoarea logică și resorturile emoției umane.

Diaspora, identitate și tensiune

Autorul reflectă și asupra raportului complicat dintre românii din diaspora și țara natală, observând cum milioane de cetățeni trăiesc astăzi în alte state europene, dar păstrează o relație intensă cu politica din România. La recentele alegeri prezidențiale, o mare parte dintre aceștia au susținut un candidat cu discurs naționalist, detaliu care întărește ambivalența pe care Cărtărescu însuși o mărturisește în legătură cu România.

Trilogia „Orbitor” continuă să fie publicată în ediții tot mai accesibile, iar „Aripă stângă”, în traducerea lui Sean Cotter, apare acum și sub marca Penguin Classics, reconfirmând poziția scriitorului drept una dintre cele mai puternice voci ale literaturii contemporane din Europa de Est.