Miruță și Drulă au userizat și bordul administrativ de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și l-au „zburat” și pe sforarul Bogdan Mîndrescu „Vuitton”
Pe ultima sută a mandatului său de ministru interimar al Transporturilor, Radu Miruță și fostul ministru Cătălin Drulă, cel care conduce de facto acest minister, au numit trei administratori provizorii de la USR în bordul administrativ al uneia dintre cele mai importante instituții din domeniul aviatic din România. Prin această mutare a zburat din fruntea acestei sinecuri publice și unul dintre cei mai controversați sforari din Ministerul Transporturilor.
Oamenii PSD, în frunte cu Bogdan Mîndrescu „Vuitton”, au fost zburați de tandemul Miruță-Drulă din conducerea Autorității Aeronautice Civile Române
Tandemul USR interimar de la conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Radu Miruță și Cătălin Drulă, a decis să userizeze și Consiliul de Administrație de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR).
Pe 10 octombrie 2026 a expirat mandatul de patru ani al celor șapte membri ai Consiliului de Administrație de la AACR – Bogdan Mîndrescu, Alexandru Anghel, George Bogdan Ilea, Eduard Mike, Mihai Neacșu (fratele lui Marian Neacșu), Lucian Taropa și Nicolae-Octavian Stoica – care este și directorul general al AACR.
Pe site-ul AACR se menționa, la secțiunea Afiliere politică, în dreptul lui Mîndrescu, Taropa, Neacșu și Ilea scrie DA, iar din verificările PUTEREA, primii trei sunt pe filieră PSD, iar al patrulea PNL, iar la Mike și Anghel apare NU, dar pentru primul există, însă, indicii de afiliere PSD. Al șaptelea membru al CA, este Nicolae-Octavian Stoica, afiliere politică DA.
De-a lungul timpului, PUTEREA a semnalat de mai multe ori că AACR este „jucăria” preferată a fostului sforar șef al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu „Vuitton”.
Oamenii lui Drulă, noii administratori de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR)
Dar, pe 12 octombrie 2026, Radu Miruță, consiliat de Cătălin Drulă, a numit trei administratori provizorii pentru o perioadă de cinci luni, adică până la 12 martie 2027, deși putea să-i numească provizoriu și pentru două luni.
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2026/10/Screenshot-2026-10-18-at-13.29.28-1024x456.png)
Și… surprize, surprize! Noii administratori provizorii de la AACR sunt Eduard Zevedei, Lucian Pîntea și Paul-Vlad Barabaș. Trebuie precizat că Eduard Zevedei este contabil, iar cariera sa n-a avut absolut nicio legătură cu transporturile și domeniul aviației, dar în 2021 a fost numit în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale de Aeroporturi București (CNAB) de Cătălin Drulă, când era ministrul Transporturilor.
Cel de-al doilea administrator provizoriu de la AACR este Paul-Vlad Barabaș, nimeni altul decât fostul consilier al lui Drulă de pe vremea când era ministrul Transporturilor.
Despre cel de-al treilea administrator provizoriu, Lucian Pîntea, sunt câteva informații incerte, dar se pare că a fost impus tot pe filiera USR, via PMP.
Așadar, pe ultima sută de metri a guvernării Bolojan, Radu Miruță și Cătălin Drulă au userizat și bordul administrativ de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română și, totodată, l-au zburat de la butoanele autorității pe fostul sforar șef al Transporturilor, Bogdan Mîndrescu „Vuitton”, ajuns ilegal pe funcția de director general al Companiei Naționale Aeroporturi București.