Mitică Popescu, internat la Floreasca din cauza unor probleme cardiace

Publicat: 19 dec. 2022, 21:00, de Florentin Lucaniuc, în News , ? cititori
Mitică Popescu, internat la Floreasca din cauza unor probleme cardiace

Actorul a fost internat în secția Cardiologie, au declarat pentru Gândul surse apropiate actorului. Medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, a confirmat informația, dar a precizat că nu poate oferi alte detalii, atât timp cât familia nu este de acord. 

Veteranul cinematografiei românești a ajuns la spital la doar 2 săptămâni după ce a împlinit, pe 2 decembrie, venerabila vârstă de 86 de ani.

„Este internat de ieri (duminică – N.R.), dar și-a exprimat dorința de a nu se da informații suplimentare despre starea sa de sănătate. Cert este că este în stare stabilă, cooperant și conștient”, a declarat, pentru Gândul, medicul Bogdan Opriţa, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca.

Cu doar o săptămână înainte de a ajunge la spital, actorul declara că preferă să mai pună o haină pentru a face economie la facturi, mai ales că are sobă din teracotă pe gaze

„Deocamdată, nu știu cât o să plătesc, aștept factura. Ca să mă mai încălzesc, mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig”, a declarat Mitică Popescu pentru impact.ro.

Actorul locuiește singur, de 24 de ani, de când soția lui, actrița Leopoldina Bălănuță, s-a stins din viață, după o lungă suferință.