Mitropolia Moldovei și Bucovinei vrea derogare pentru pelerinii fără certificat verde

Publicat: 09 oct. 2021, 18:57, de Cezar Amariei, în Cultură
Mitropolia Moldovei și Bucovinei vrea derogare pentru pelerinii fără certificat verde
pelerinaj Sfânta Parascheva

16.000 de persoane au trecut deja prin fața raclei cu moaştele Sfintei Parascheva în cadrul pelerinajului de la Iași. Reprezentanții bisericii solicită derogare pentru credincioșii care vin la pelerinaj fără certificat verde.

De la începutul pelerinajului aproximativ 16.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva care a fost scoasă din Catedrală vineri dimineaţa şi aşezată în baldachinul special amenajat pentru sărbătoare.

Sâmbătă, la ora 18.00 la rând erau circa 100 de oameni, anunță organizatorii.

În noaptea de vineri spre sâmbătă mai multe persoane nu au fost lăsate să ajungă la raclă deoarece nu aveau certificatul verde.

Nu au fost incidente deosebite cu excepția unor momente astă noapte când, ținându-se cont de o interdicție generală de circulație în intervalul 22.00 – 5.00 dimineața, au fost unii pelerini opriți pentru că nu aveau acel certificat verde”, a declarat preotul Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

De aceea, reprezentanții mitropoliei solicită derogare pentru credincioșii fără certificat verde care vor să se închine la racla cu moaște pe timpul nopții.

Am dori să reluăm această rugăminte, apel către autorități să se interpreteze legea în spiritul ei, nu în litera ei, pentru că motivația acestei interdicții este de a proteja sănătatea oamenilor și de a limita răspândirea coronavirusului. În momentul în care vine un pelerin noaptea, nu are acel certificat și nu este lăsat să intre, el și alți pelerini provoacă aglomerație pe străzile Iașului așteptând să se facă ora 5 dimineața, apoi se adaugă la un rând care este mult mai mare în timpul zilei și, mai mult decât atât, la plecare aglomerează orașul. Este mai logic, mai sănătos să fie lăsați pelerinii să se închine noaptea pentru că atunci lucrurile decurg mult mai repede și apoi să meargă fiecare în drumul său. Sperăm să existe această înțelegere, să se facă această derogare pentru pelerini… Nu ne dorim ca accesul pelerinilor să fie restricționat pe niciun fel de motiv”, a explicat preotul Constantin Sturzu

Pelerinajul se va încheia pe 15 octombrie.