Moda pensionărilor speciale, de la polițiști, jandarmi, până la magistrați. Ce spun calculele

Publicat: 11 ian. 2024, 14:18, de Victor Scarlat, în ACTUALITATE , ? cititori
Moda pensionărilor speciale, de la polițiști, jandarmi, până la magistrați. Ce spun calculele

În ultima perioadă am asistat la o avalanșă a pensionărilor speciale din magistratură, dar și în poliție sau jandarmerie, datorită prevederilor mai favorabile din vechile legi care reglementau regimul pensiilor speciale.

Pare incredibil, moda pensionărilor speciale are și o justificare: cei care au ales să se pensioneze, câștigă mai mult, acum, față de cei care au rămas să lucreze.

Anul trecut, de exemplu, au ieșit la pensie 10.000 de angajați ai Ministerului de Interne (polițiști, jandarmi, poliție de frontieră etc), dintre care un sfert numai în luna decembrie, iar procesul nu s-a oprit. Problema este că odată cu aceste retrageri din sistem, crește și mai mult deficitul de personal.

De asemenea, în luna decembrie și primele 10 zile din acest an, președintele Klaus Iohannis semnase decrete de pensionare pentru cel puțin 44 de magistrați și 6 generali de armată.

Pensie mai mare decât salariul

Motivul acestei avalanșe de cereri de pensionare este faptul că așa-zisa reformă a pensiilor speciale intrată în vigoare le permite celor care îndeplineau la sfârșitul anului trecut condițiile de retragere din activitate să se pensioneze pe sistemul vechi încă 5 ani, iar data de 1 ianuarie 2024 este o bornă: concret, cei care s-au pensionat ar fi ajuns în situația de a câștiga mai puțin dacă ar fi rămas să muncească.

În afară de beneficiile că se pot pensiona la 50 de ani sau mai puțin, în momentul de față, adevărul este că pentru magistrați și angajații din sistemele militarizate este mai avantajos financiar să te pensionezi decât să muncești, după data de 1 ianuarie 2024, iar calculele o demonstrează din plin.

Concret, specialii pot ieși cu o pensie echivalentă cu 100% din media veniturilor din ultimul an de activitate (grație suplimentării ”optimizate” a acestor venituri în ultima sau ultimele luni de activitate) la care se adaugă majorarea de 13,8% aplicată pensiilor de la 1 ianuarie. Cei care au decis să-și continue activitatea nu primesc, însă, decât o majorare salarială de 5%.