Modernizare de peste 70 milioane euro la Spitalul Județean Galați

Publicat: 29 nov. 2022, 18:56, de Sorin Costea, în SOCIAL , ? cititori
Modernizare de peste 70 milioane euro la Spitalul Județean Galați
Spitalul Județean Galați

La Galați a fost inaugurată noua clădire a ambulatoriului de specialitate a Spitalului Clinic Județean de Urgență, moment care reprezintă finalizarea unor investiții de peste 70 de milioane în modernizarea spitalului.

După ce au eșuat mai multe încercări de construire a unui nou spital de urgență, care ar fi presupus o finanțare de câteva sute de milioane de euro ce nu putea fi obținută decât în cadrul unui program al Ministerului Sănătății, conducerea Consiliului Județean (CJ) Galați a mers pe varianta accesării mai multor finanțări europene pe diferite programe sectoriale ale Uniunii Europene și astfel a reușit să reabiliteze clădirea spitalului și să doteze secțiile cu echipamente performante prin investiții în valoare totală 70 de milioane de euro.

A fost finalizată extinderea Ambulatoriului Spitalului Județean Galați

Luni a fost inaugurată noua clădire a Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”. De fapt, este vorba despre extinderea și modernizarea Ambulatoriului, în cadrul unei investiții cu fonduri europene, care a presupus construirea unui nou corp de clădire cu trei etaje, dar și modernizarea fostelor cabinete ale medicilor de familie, precum și achiziționarea de aparatură medicală și înlocuirea rețelelor de utilități.

Spitalul Județean Galați

Spitalul Județean Galați

Valoarea investiției a fost de 13.899.789 de lei, fonduri prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

Este o investiție extrem de necesară, având în vedere că mii de oameni sunt consultați lunar în cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Noua clădire, în care vor funcționa 13 specialități medicale, are trei etaje și o suprafață desfășurată de peste 1500 mp. De asemenea, am achiziționat și aparatura medicală necesară pentru noile spații, în valoare de peste 2,1 milioane de lei”, a declarat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

În primele nouă luni ale acestui an, în cadrul Ambulatoriului de Specialitate au fost realizate peste 72.000 de consultații, cele mai multe în cadrul cabinetelor de diabet și oncologie.

Finanțări în valoarea de 70 milioane de lei 

În ultimii ani, au fost derulate mai multe investiții în consolidarea și reamenajarea clădirii Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei”, la finalul acestor lucrări spitalul construit în urmă cu peste 50 de ani urmând să fie ca unul nou.

Cele mai complexe lucrări, în valoare de 60 milioane de euro, au vizat reabilitarea stării tehnice a clădirii prin consolidarea structurii de rezistență, înlocuirea tuturor conductelor și traseelor electrice și creșterea eficienței energetice prin placarea pereților exteriori cu materiale de înaltă performanță în eliminarea pierderilor de căldură. Alte 10 milioane de euro au fost destinate achiziționării de aparatură medicală.

Cele mai dificile și mai laborioase lucrări au fost cele de consolidare a clădirii cu 9 etaje. La subsol, la etajul 1 și la etajul 2, stâlpii de rezistență au fost consolidați prin cămășuire cu fier beton și turnarea unui nou strat de beton. De la etajul 2 până la etajul 9 a fost realizată consolidarea stâlpilor de rezistență și a pereților recurgându-se la o nouă metodă tehnică.

Creșterea eficienței energetice

În cadrul unui proiect în valoare de 9 milioane de euro, sumă asigurată printr-o finanțare europeană, au fost realizate lucrări care asigură creșterea eficienței energetice, cu un obiectiv clar, de reducere cu 25% a consumurilor energetice ale spitalului, indiferent că ne referim la agent termic sau energie electrică.

Spitalul Județean Galați

Spitalul Județean Galați

La toate ferestrele au fost montate geamuri „four season”, care împiedică transferul de căldură între interior și exterior. În spital va exista un sistem de climatizare ce va asigura în toate spațiile, pentru fiecare salon și fiecare hol, de la subsol la ultimul etaj, o temperatură constantă, de 23 de grade Celsius.

În sălile de operații au fost montate instalații de climatizare și sterilizare a aerului, care vor extrage aerul să-i spunem poluat din aceste spații și vor introduce aer steril. În cadrul aceluiași proiect, pe acoperișul Spitalului Județean vor fi instalate panouri care vor produce agent termic. Au fost înlocuite toate cele 12 lifturi ale spitalului.