Modificările aduse Codului fiscal intră în transparenţă; săptămâna viitoare vor fi adoptate (surse)

Publicat: 04 iul. 2022, 14:44, de Aurel Drăgan, în ECONOMIE
Modificările aduse Codului fiscal intră în transparenţă; săptămâna viitoare vor fi adoptate (surse)
bani fisc calcule cifre șomaj

Modificările aduse Codului fiscal urmează să intre luni în transparenţă decizională până vineri, iar săptămâna viitoare să fie adoptate, potrivit unor surse guvernamentale.

Printre măsuri se numără modificarea impozitelor la jocurile de noroc. Astfel, câştigurile de până în 3.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 10%, cele între 3.000 şi 10.000 de lei – cu 20%, iar cele peste 10.000 de lei – 40%.

O altă măsură se referă la TVA de 5% pentru locuinţele cumpărate cu o valoare maximă de 600.000 de lei şi o suprafaţă de cel mult 120 de metri pătraţi.

Sursele menţionate au arătat că sistemul de impozitare nu va fi modificat în următorii trei ani.

De asemenea, sursele guvernamentale au menţionat că premierul Nicolae Ciucă şi liberalii nu s-au opus, în discuţiile din coaliţie, supraimpozitării pensiilor speciale. Premierul a cerut ca în acest caz să se vină cu o soluţie legală, au arătat sursele citate.

În privinţa cotei unice, sursele au precizat că România este obligată, prin PNRR, să aplice această cotă şi să renunţe la excepţii.