Mohammad Murad cercetat pentru că a dat bani pentru vot

Milionarul libanez Mohammad Murad a fost prins în flagrant de oamenii legii, în timp ce împărțea bani din portbagaj la alegerile care au avut loc ieri.

Potrivit celor mai noi informații în cazul candidatului originar din Liban, se pare că el a fost condus la secția de Poliție sub suspiciunea de mită electorală. Surse din cadrul anchetei au dezvăluit sub protecția anonimatului că Mohammad Murad și membri din stafful său de campanie au fost denunțați că împărțeau bani din portbagaj. Cunoscutul milionar este candidatul independent la Primăria Mangalia, însă a primit sprijin din partea celor de la PSD.

De altfel, incidentul electoral de nu este singurul care îl are în centrul său pe Murad. Recent, un post de televiziune din Constanţa a transmis imagini în care miliardarul împarte unor cetăţeni pachete cu sloganul ”Alături de oameni” şi numele său, el înregistrându-şi candidatura la funcţia de primar al Mangaliei, ca independent, după ce anterior îşi declarase dorinţa de a candida pentru Primăria Constanţa.

”În urma apariţiei în spaţiul public a unor imagini în care apare un candidat la alegerile locale în timp ce ar fi oferit mai multor cetăţeni pachete inscripţionate cu un slogan, alături de numele său, în cursul zilei de astăzi, poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Mangalia s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de corupere a alegătorilor. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală”, s-a precizat într-un comunicat de presă transmis de IPJ Constanţa.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Turcii câștigă încă un contract pentru autostrăzile patriei! 

Companiile din Turcia continuă să acapareze contracte pe marile șantierele ale patriei. Și fără emoții pentru că se prezintă singure la licitații. Directorul General...

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, la un pas de USR

Demiterea președintelului Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, de la conducerea organizației PNL din acest județ a tulburat rău apele politice, dar deja cel demis...