Moldova noastră: pământ românesc, inimă ruptă, suflet întreg

Duminică, 28 septembrie 2025, Republica Moldova își cheamă cetățenii la urne. Dincolo de statistici, praguri electorale și calcule de aritmetică parlamentară, aceste alegeri sunt mai mult decât o confruntare politică. Sunt un referendum tăcut asupra identității, istoriei și direcției viitoare a acestui pământ care, de la întemeiere și până azi, a rămas românesc în esența lui.

Când privim harta, vedem o bucată de țară smulsă din trupul Moldovei istorice.

Când ascultăm graiul oamenilor, auzim aceeași limbă română, uneori șlefuită de rusisme, dar neschimbată în miez. Când răsfoim cronici și documente, descoperim aceeași linie de sânge care leagă Chișinăul de Iași și de București. Rusia, cu toate instrumentele ei de presiune, nu a reușit să șteargă această identitate.

Alegerile din această duminică sunt privite ca un moment crucial nu doar la Chișinău, ci și la Bruxelles, Berlin și Moscova. Dar adevărata miză nu se joacă doar pe axele geopolitice. Ea se joacă pe terenul mai adânc al memoriei colective: ce este Moldova și cui îi aparține.

1. Întemeierea Moldovei – rădăcini românești, destin românesc

Statul medieval Moldova nu s-a născut din ambițiile vreunui imperiu străin. S-a născut din voința și nevoia de organizare a românilor care trăiau între Carpați, Nistru și Marea Neagră. Bogdan I, Dragoș, Petru Mușat, Ștefan cel Mare – toți sunt figuri ale unei dinastii românești, nu ale vreunei populații importate.

Limba cancelariei era limba română, scrisă inițial cu alfabet slavon, dar românească în spirit. Biserica era ortodoxă, dar păstrând particularitățile autohtone. Simbolurile, obiceiurile, folclorul – toate erau parte din același trunchi care se întindea și peste Țara Românească, și peste Transilvania.

Niciodată Moldova n-a fost „rusească”.

Până la 1812, rușii nici nu visaseră serios la o astfel de anexare. Imperiul lor se oprea departe, iar teritoriile românești erau privite mai degrabă ca obstacole sau zone tampon.

2. Moldova întreagă – de la Carpați la Nistru

În Evul Mediu și până târziu în epoca modernă, Moldova era un teritoriu unitar. Iașiul și Chișinăul nu erau două capitale diferite, ci două orașe ale aceluiași spațiu cultural și politic.

Cronici de peste veacuri vorbesc despre drumurile negustorești, despre legăturile comerciale, despre familiile boierești care își împărțeau moșiile de o parte și de alta a Prutului fără să vadă vreo graniță. „Moldova întreagă” era o realitate vie, iar ruptura dintre „Moldova din dreapta Prutului” și „Basarabia” este o invenție târzie, născută din poftele imperiale.

3. Rapturile imperiale – cum s-au făcut bucățile

Dacă astăzi ne uităm la harta Moldovei, vedem o rană. Și rana a fost făcută de imperii.

• 1775 – Bucovina: Smulsă de austrieci, sub pretextul protecției drumului spre Galiția. O ticăloșie diplomatică, făcută cu complicitatea Porții Otomane, fără niciun drept istoric.
• 1812 – Basarabia: Rusia, profitând de războiul cu Imperiul Otoman, rupe partea dintre Prut și Nistru. Niciun argument juridic, nicio legitimare culturală. Doar forța brută și interesul de a ajunge la gurile Dunării.

De atunci începe marea tragedie a Basarabiei: un secol de rusificare, de interdicții asupra limbii române, de colonizări forțate. Dar nici toate aceste măsuri nu au reușit să schimbe caracterul românesc al regiunii.

4. Argumentul cultural și juridic – ocupația nu creează drepturi

Un principiu simplu, dar fundamental în dreptul internațional: simpla ocupație nu creează legitimitate.

Rusia a interzis limba română în școli, a adus coloniști ucraineni, ruși, găgăuzi, a forțat schimbări administrative. Dar populația majoritară a rămas românească.

Chiar și când țarismul a încercat să creeze „moldoveni” diferiți de români, a fost o invenție fără acoperire istorică. În realitate, identitatea românească a rămas intactă.

5. 1918 – revenirea firească

La 27 martie 1918, Sfatul Țării de la Chișinău votează unirea cu România. A fost un act democratic, rezultat din voința reprezentanților locali. Nu a fost o anexare, nu a fost un dictat. A fost o revenire firească la matcă, recunoscută atunci și de marile puteri.

Pentru Basarabia, unirea cu România a însemnat intrarea într-o epocă de modernizare, de școli în limba română, de integrare în instituțiile moderne.

6. Pactul Ribbentrop-Molotov și tragedia din 1940

În iunie 1940, URSS ocupă Basarabia în baza pactului nazisto-sovietic. Toată lumea recunoaște azi că acel pact a fost ilegal și criminal.

Ce a urmat: deportări, execuții, foamete organizată. Generații de români basarabeni au fost smulse din case și trimise în Siberia. Rusificarea a devenit politică de stat. Dar identitatea nu a dispărut.

7. Moldova sovietică și renașterea

După 1945, RSS Moldovenească a fost transformată în laboratorul propagandei sovietice. „Limba moldovenească” scrisă cu alfabet chirilic, „istorie moldovenească” falsificată, cultul prieteniei cu Rusia.

Dar în anii ’80, renașterea națională a explodat: alfabet latin, „Deșteaptă-te, române!”, mișcări de stradă pentru libertate. Când URSS s-a prăbușit, Republica Moldova a fost printre primele state care au declarat independența.

8. Moldova de azi – între coșmarul rusesc și visul european

Republica Moldova de azi e prinsă între două forțe: Europa și Rusia.

Europa înseamnă investiții, stat de drept, libertăți. Rusia înseamnă gaze scumpe, șantaj, corupție și „neutralitate” ipocrită.

Chiar și așa, Moldova a dovedit în ultimii ani mai mult curaj decât România: și-a asumat că Rusia e un agresor, a expulzat diplomați toxici, a blocat canale de propagandă, a chemat Uniunea Europeană în sprijin.

9. Alegerile din 2025 – un nou test

Scrutinul de duminică nu e doar despre partide. E despre două geografii politice: România și Europa vs. Rusia și imperialismul ei falimentar.

Excluderea „Inimii Moldovei” din cursă, partidul Irinei Vlah cumpărat pe față de Moscova, e un semn de maturitate democratică. Autoritățile de la Chișinău au arătat că nu mai acceptă bani murdari și ingerințe externe.

Moldova, lecția de curaj pe care România nu vrea s-o învețe

Republica Moldova nu-și mai permite luxul de a se ascunde în spatele formulelor ipocrite. Are sabia Rusiei la gât, are războiul vecin, are amintirea sângelui din 1992 și știe că „neutralitatea” e doar o mască pentru sclavie.

Tocmai de aceea, Moldova dă dovadă de un curaj pe care România l-a pierdut pe drum.

În timp ce Bucureștiul negociază în genunchi contracte cu cine trebuie, lasă politicieni cumpărați de Moscova să-și facă loc pe liste, ba chiar cocoloșește corul infect al pseudo-naționalismului cu iz de ruble, la Chișinău se înțelege clar: alegerea e între libertate și captivitate.

România trăiește de ani buni în baletul murdar al complicităților:

„suveraniștii” de carton se alătură imbecililor care văd în Trump un model, iar lideri locali joacă infect cartea dublă – chipurile patrioți, dar cu mâna întinsă spre Est. În Moldova, fiecare cetățean știe că nu e timp de iluzii: fie votezi pentru Europa, fie te predai. Simplu și mortal de adevărat.

Moldova e mai tare decât pare.

Tocmai pentru că se știe vulnerabilă, reacționează cu luciditate. România, deși mai mare, mai bogată, mai sigură sub umbrela NATO, rămâne încremenită în jocul dublu al javrelor politice care au învățat să trăiască din compromisuri. Diferența e că moldovenii nu mai pot respira cu cuțitul Rusiei la jugulară, iar această condiție îi obligă să devină mai curajoși decât noi.

Moldova e și va rămâne românească

Rusia poate amenința, poate agita spectrul „neutralității”, poate încerca să inventeze identități artificiale. Dar adevărul e simplu: Moldova este o bucată de Românie smulsă cu forța.

Istoria, cultura, limba, credința – toate spun același lucru. Iar ceea ce este românesc nu poate fi anulat de niciun imperiu.

Alegerile de duminică sunt doar un episod. Meciul mare e încă în desfășurare. Dar, la final, Moldova nu are cum să rămână decât acolo unde îi e locul: în Europa, în România, în inima românilor.

Moldova e România.

Și acesta este adevărul pe care niciun fel de Rusie nu-l poate falsifica.