Moscova ia în calcul să-l invite pe Donald Trump la parada de 9 mai

Publicat: 13 feb. 2026, 17:09, de Răzvan Aprozeanu, în Internațional , ? cititori
Moscova ia în calcul să-l invite pe Donald Trump la parada de 9 mai
Sursa foto: Profimedia

Kremlinul are în plan să îi adreseze o invitație președintelui american, pentru a participa la parada de „Ziua Victoriei” din Rusia, organizată anual pe 9 mai, când este marcată încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. O eventuală prezență ar putea deschide un nou canal de dialog direct între liderii de la Moscova și Washington, după summitul din Alaska din 2025, pe fondul războiului din Ucraina, potrivit Le Figaro.

„Îl vom întreba dacă este dispus să participe”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a vorbit despre posibilitatea invitării președintelui american Donald Trump la ceremoniile dedicate Zilei Victoriei, într-o declarație oferită joi agenției ruse TASS. Oficialul a precizat că ideea se află încă în analiză.

„În ceea ce-l priveşte pe Trump, vom vedea. Cel puţin, îl vom întreba dacă este dispus să participe”, a declarat el, făcând referire la festivitățile care vor marca 81 de ani de la victoria sovietică în al Doilea Război Mondial, cunoscut în Rusia drept „Marele Război Patriotic” (1941–1945).

Aceste comemorări reprezintă, în mod tradițional, un punct central al politicii memoriale ruse și sunt însoțite de o amplă paradă militară la Moscova. Evenimentul funcționează totodată ca o importantă platformă diplomatică pentru liderul rus, Vladimir Putin.

Ziua Victoriei, prilej de dialog internațional

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a amintit amploarea festivităților organizate anul trecut.

„Au fost prezenţi numeroşi invitaţi străini, iar preşedintele Vladimir Putin i-a întâmpinat pe toţi”, a subliniat acesta, evidențiind importanța acestor întâlniri pentru consolidarea relațiilor bilaterale.

„Au fost organizate o serie de evenimente internaţionale de sine stătătoare”, a adăugat el.

În 2025, la marcarea a 80 de ani de la victoria sovietică asupra Germaniei naziste, Moscova a găzduit mai mulți lideri internaționali, printre care Xi Jinping, Robert Fico și Luiz Inácio Lula da Silva. Potrivit lui Peskov, aceste ceremonii reprezintă în mod obișnuit un cadru favorabil dialogului diplomatic.

O posibilă prezență a lui Donald Trump ar putea facilita noi discuții directe între Moscova și Washington, în special pe tema războiului din Ucraina. Oficialul rus a precizat că vor fi invitați și liderii Comunitatea Statelor Independente, conform tradiției.