Moțiunea „anti-progresiști”: regresismul își face partid politic și se gudură pe lângă Grindeanu

Ninel Peia a descoperit dușmanul României: progresiștii. Nu corupția, nu haosul administrativ, nu prostia strategică — progresiștii. Într-o țară care abia se ține pe picioare din punct de vedere economic și instituțional, avem, iată, evenimentul zilei: Senatorul Ninel Peia depune moțiune de cenzură nu pentru că guvernul Bolojan ar fi greșit ceva la buget, nu pentru că avem infrastructură sub nivelul Kenyei, nu pentru că administrația e în comă. Nu. O face ca „să scăpăm de progresiști de la guvernare”.

Citez exact, ca să ne rămână în memorie acest monument de gândire politică:

„Astăzi, îi facem un cadou domnului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Sorin Grindeanu, prietenul meu. Este ziua lui şi îi fac cadou o moţiune de cenzură să scăpăm de progresişti de la guvernare.”

Un cadou. O moțiune de cenzură.
Ce poate fi mai românesc?

Și continuă:

„Să voteze tot PSD-ul această moţiune de cenzură împotriva Guvernului progresist Bolojan şi în acest fel scăpăm de progresişti şi de la guvernare, şi din ţară. Ăștia sunt distrugătorii României.”

Deci „progresist” devine acum termen tehnic pentru inamicul public nr. 1.
În logica asta, iluminatul public ar trebui schimbat cu torțe, iar autostrăzile cu căruțe trase de boi, că nu vrem progres, nu?

Progresismul ca bau-bau oficial

Faptul că un parlamentar român ajunge să spună, la modul cât se poate de serios, că „progresiștii trebuie eliminați din țară”, arată nu doar alunecarea discursului politic în grotesc, ci și o confuzie profundă între tradiție și obscurantism. Și ce e cel mai trist: acest tip de retorică prinde.

În loc să discutăm despre reforme, despre cum modernizăm administrația, despre digitalizare, despre educație, despre securitate — asistăm la transformarea cuvântului „progres” într-o insultă.

Între timp, politica reală…

Premierul Ilie Bolojan, ocupat cu treabă la Viena, răspunde calm, aproape administrativ:

„În condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură, se derulează procedura parlamentară şi se va testa atunci susţinerea de care se bucură guvernul.”

Adică: n-avem timp de glumițe. Depuneți, votați, gata.

În PSD, Sorin Grindeanu e și mai explicit:

„Am hotărât cu toţii să facem parte din această coaliţie. Nu s-a schimbat nimic. În acest moment, hotărârea este în vigoare.”

Traducere: nu ne jucăm de-a moțiunile cadou.
E ziua mea, mulțumesc, dar luați înapoi petarda.

UDMR, prin Kelemen Hunor, pune punctul pe i:

„Dacă cineva din coaliţie votează moţiunea de cenzură, înseamnă că această coaliţie s-a destrămat.”

Adică exact ce vrea Peia: să arunce dinamita și să zică „uite cum explodează progresismul”.

Ce avem, de fapt, aici?

1. O opoziție cu resurse intelectuale limitate, care face moțiuni nu pe subiecte reale, ci pe ideologie de bâlci.
2. Un parlamentar care pune egal între „progres” și „trădare” — o retorică pe care o știam din anii ’30, nu din 2025.
3. Un discurs care nu țintește guvernul, ci modernitatea în ansamblu.
4. Un mesaj care spune așa: România trebuie să rămână exact cum e, să nu se atingă nimeni de ea cu idei noi.

E ”doctrina” regresismului agresiv.

„România nu este de vânzare – un Guvern fără USR”

Așa se numește moțiunea. Un trombon de excepție. Titlu populist, vag și demagogic, care promite salvarea „de străini”, de progresiști, de „băieții răi”.

În realitate, e doar o cascadorie electorală jalnică…

Fiindcă, nu-i așa, ”dujmanul la popor” s-a dovedit a fi acest USR nesimțit, care stăruie în a dezmembra toate aranjamentele îndelung edificate de ”tradiționaliștii” caftanului românesc etern.

Pentru toate girimelele astea ajunse, cumva, în Parlament, incapabile să aștearnă pe hârtie propoziții simple (gen ”secretara mea are mere mari”) oricine străduie să întroneze un alt mod de lucru la guvernare trebuie tratat ca un monstru, ca un balaur. Iar haiducimea politică care a distrus pur și simplu România trebuie să vâneze neostoit balaurul și să prezinte Împăratului Roșu capul acestuia, pe tipsie de argint.

Și mai penibil este alt pasaj:

„În acest fel scăpăm de progresişti şi de la guvernare, şi din ţară.”

Asta e o frază de manual: manualul de extremism hard, care începe cu etichetarea și continuă cu excluderea. Apoi, de ce nu, se poate lua în calcul și exterminarea. Lagărele pentru ”progresiști” sunt doar la o țuică distanță.

Cine sunt, de fapt, distrugătorii României?

Nu progresiștii.
Nici reformiștii.
Nici cei care se încăpățânează să împingă administrația asta ruginită către secolul XXI.

Dacă ne uităm la fapte — nu la grohăiturile lui Ninel Peia — vedem un tablou foarte limpede:

Cine a digitalizat cât de cât România?
Tot „ăștia progresiști”, disprețuiți cu fervoare rural-populistă:
– sistemul Ghiseul.ro a explodat în utilizare;
– plățile online la taxe și impozite au devenit normă;
– ministere întregi au făcut trecerea spre semnătura electronică și documente digitale;
– comunicarea cu instituțiile nu mai cere trei dosare cu șină și un plic discret.

Regresiștii?
S-au opus.
Au suspinat că „nu toți românii au internet”, de parcă soluția ar fi fost întoarcerea la căruță, nu dezvoltarea infrastructurii.

Cine a împins transparența bugetară mai departe?
Tot progresiștii, care au deschis date publice, au făcut presiune pe achiziții transparente, au introdus platforme de monitorizare a banilor publici.

Regresiștii?
Au preferat epoca ștampilei ude și a lui „noi știm mai bine cum merge treaba”.
Transparență? Cât să încapă într-un sertar încuiat.

Cine a reglementat și modernizat legislația privind avertizorii de integritate, accesul la informație, protecția mediului?
Da, tot progresiștii, fie ei independenți, miniștri tineri sau organizații civice aliate în Parlament.

Regresiștii?
Au dat fuga să ciuntească legile anticorupție, să reducă atribuții ale DNA, să pună botniță instituțiilor care „deranjează privilegiile”.

Cine a deblocat investiții blocate ani de zile de statul-țestoasă?
Tot reformiștii și progresiștii care nu aveau cultura „lasă, că merge și așa”.

Regresiștii?
Specialiști în „nu se poate”, „nu e momentul”, „nu avem cadrul legal”, „facem la anul”.

Cine a împins modernizarea transportului public în marile orașe?
Cine a cumpărat autobuze electrice, tramvaie noi, troleibuze, cine a introdus prima dată piste de biciclete funcționale?

Tot progresiștii.

Regresiștii?
Zecile de ani în care au condus orașele arată clar: kilometri de betoane turnate peste verde, intersecții sufocate, zero viziune. Și 1000% clientelism deșănțat.

Cine a făcut primii pași reali în reformarea educației?
Cine a venit cu idei noi, cu școli-pilot, cu curriculum modernizat, cu programe de alfabetizare funcțională?

Nu cei care strigă azi „jos progresismul”.

Regresiștii?
Au crescut generații de copii cu „manual unic”, cu ore de dirigenție fără finalitate, cu laboratoare inexistente, dar cu meditații obligatorii.

Cine a încercat curățarea administrației locale de nepotisme și mafii de contracte?
Tot oamenii atacați astăzi ca „progresiști”.

Regresiștii?
Au ridicat nepotismul la rang de politică publică:
– un unchi director,
– o verișoară contabilă,
– un cumnat la achiziții,
– un fin la resurse umane.
Statul paralel de familie. Plus amantele, nu?

În schimb… cine NU a reușit niciodată nimic?

Regresiștii. Nineii ăștia ieșiți la furat și la moțiuni de pamplezir.
Cei care trăiesc politic de pe urma sperietorii modernizării.

Cei care:

– se tem de digitalizare pentru că nu pot controla serverele;
– urăsc transparența pentru că le reduce spațiul de manevră;
– detestă reforma pentru că distruge rețelele lor de interes;
– folosesc cuvinte precum „progresist” ca pe niște blesteme;
– se comportă cu democrația ca la un bâlci unde strigi cât te țin plămânii.

Distrugătorii României sunt exact cei care transformă Parlamentul într-un teatru de păpuși dărăpănat, în care se strigă slogane medievale în loc să se voteze legi moderne.
Cei care cred că țara e o scenă de serbare unde se împart cadouri politice, nu responsabilități.
Cei care nu înțeleg progresul, dar îl condamnă cu pasiune religioasă.

În realitate, nu progresiștii sunt problema României.
Problema sunt cei care confundă modernitatea cu o insultă și viitorul cu o amenințare personală.

Iar dacă ne uităm la bilanțul ultimilor 20 de ani, e limpede:

când România a mers înainte, au împins-o progresiștii;
când România a stagnat, au ținut-o pe loc regresiștii.