Live Text: Moțiunile de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, dezbătute și votate în Parlament
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/09/motiune-de-cenzura-parlament-ID312605_INQUAM_Photos_George_Calin.jpg)
- A început citirea celei de-a doua moțiuni de cenzură împotriva Guvernului
- Prima moţiune de cenzură a picat
- A început votul primei moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
- George Simion susţine că nu există cvorum şi acuză Guvernul de favoritisme
- Sorin Grindeanu: PSD respinge moțiunile AUR și anunță un program de relansare economică
- Ilie Bolojan: Reforma din sănătate pune pacientul pe primul loc și medicul în centrul deciziilor
- Ilie Bolojan către opoziție: „Nu mai blocați guvernul cu moțiuni de tip Cațavencu”
- A început dezbaterea celor patru moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
- Parlamentarii AUR boicotează plenul pentru a bloca cvorumul
A început citirea celei de-a doua moțiuni de cenzură împotriva Guvernului
Parlamentul a demarat citirea celei de-a doua moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, intitulată „Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!”. Moțiunea vizează acțiunile Guvernului în gestionarea companiilor publice și semnalează presupusa folosire politică a acestora, cerând protejarea interesului public și respectarea patrimoniului statului. Dezbaterea acestei moțiuni face parte din seria de patru moțiuni depuse de opoziție, care contestă diferite politici și măsuri adoptate de Executiv.
Prima moţiune de cenzură a picat
Prima moţiune de cenzură împotriva Guvenrului Bolojan, cea care viza reforma sistemului de Sănătate, a fost respinsă de plenul reunit al parlamentului.
Din cei 464 de parlamentari, au fost prezenţi 392. Dintre aceştia, doar 108 au votat „pentru“.
Urmează votul pentru celelalte trei.
A început votul primei moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
George Simion susţine că nu există cvorum şi acuză Guvernul de favoritisme
George Simion, președintele AUR, a intervenit în plenul reunit al Parlamentului, criticând Guvernul Bolojan pentru modul în care gestionează angajările de răspundere și structura puterii în stat. „Vă rog la finalul dezbaterii să constatați lipsa de cvorum. Nu există 232 de parlamentari care să spună prezent aici în sală. Aici nu aveți cvorumul necesar. E fără precedent ca din primele 500 de funcții de conducere din statul român, toate să aparțină puterii. Ați ales să călcați în picioare voința poporului român”, a afirmat liderul AUR.
El a acuzat Guvernul că, prin multiplele asumări de răspundere, subminează Parlamentul și afectează transparența deciziilor. „Dar pentru ce era nevoie, domnule Bolojan, să vă asumați de cinci ori răspunderea? Parlamentul este în sesiune ordinară”, a spus Simion, avertizând că măsurile guvernamentale vor duce la pierderea a 13.000 de locuri de muncă.
De asemenea, Simion a acuzat favoritisme și menținerea sinecurilor, în timp ce cetățenii sunt afectați. „Nu tăiați de la privilegiați, ci de la omul mic, pe când pilele le mențineți și mimați reformele”, a spus el. Liderul AUR a cerut Parlamentului să constate lipsa cvorumului și să pună presiune pe Guvern pentru măsuri reale, subliniind că fără schimbări autentice, atât cetățenii, cât și economia vor fi afectați.
Sorin Grindeanu: PSD respinge moțiunile AUR și anunță un program de relansare economică
În fața plenului reunit al Parlamentului, Sorin Grindeanu, președintele interimar al PSD, a avut un discurs ferm prin care a respins toate moțiunile depuse de AUR. El a subliniat că România are nevoie de stabilitate, de investiții și de măsuri concrete, nu de circ politic și populism.
„PSD respinge toate moțiunile AUR. România are nevoie de stabilitate și de rezultate, nu de scandaluri”, a declarat liderul social-democrat.
Ilie Bolojan: Reforma din sănătate pune pacientul pe primul loc și medicul în centrul deciziilor
Premierul Ilie Bolojan a prezentat, în plenul Parlamentului, șapte motive pentru care consideră că reforma din domeniul sănătății este esențială. Șeful Guvernului a subliniat că după ani de amânări, România are nevoie de măsuri clare și coerente pentru a corecta problemele cronice din sistem.
„Vă rog să respingeți punctele din moțiunea de cenzură. După ani de zile de amânări, Guvernul vine în faţa Parlamentului cu o reformă. Este o reformă care pune pacientul pe primul loc, iar medicul în centrul deciziilor”, a declarat Ilie Bolojan.
Premierul a arătat că actualul proiect urmărește nu doar eficientizarea utilizării resurselor, ci și creșterea accesului la servicii medicale, mai ales pentru categoriile vulnerabile. El a insistat asupra ideii că reforma nu înseamnă austeritate, ci modernizare și consolidare a sistemului de sănătate, astfel încât acesta să răspundă mai bine nevoilor pacienților și să sprijine cadrele medicale în activitatea lor.
Ilie Bolojan către opoziție: „Nu mai blocați guvernul cu moțiuni de tip Cațavencu”
Ilie Bolojan a declarat că România are nevoie urgentă de modernizare și de reașezarea scării valorilor.
„Avem un pachet de reforme, iar după ce am citit moțiunile depuse, pot spune că, deși respect orice opinie, unele dintre ele denotă lipsă de logică și de respect față de țara noastră. Mesajul meu pentru opoziție este clar: nu mai blocați guvernul cu moțiuni de tip Cațavencu. Suntem aici pentru a lua decizii care fac statul mai corect și mai respectuos cu cetățeanul”, a afirmat premierul.
A început dezbaterea celor patru moţiuni împotriva Guvernului Bolojan
Parlamentul s-a reunit duminică în ședință comună pentru a dezbate și vota cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan.
Ședința, condusă de președintele Camerei Deputaților, Mircea Abrudean, a început cu prezența a 236 de parlamentari. Documentele au fost inițiate de AUR, S.O.S. România, POT și mai mulți aleși neafiliați, fiecare moțiune fiind semnată de peste 120 de parlamentari.
Textele au fost citite joi în plen, după ce Guvernul și-a angajat răspunderea pe al doilea pachet de măsuri destinat reducerii deficitului bugetar.
Parlamentarii AUR boicotează plenul pentru a bloca cvorumul
Președintele AUR George Simion a anunțat, înaintea ședinței plenului reunit, că toți cei 90 de parlamentari ai formațiunii sunt prezenți la Parlament, dar nu vor intra în sala de plen. Prin această strategie, AUR vrea să împiedice întrunirea cvorumului necesar și să amâne dezbaterea și votul celor patru moțiuni de cenzură.
Pentru ca ședința să poată avea loc, ar fi nevoie de cel puțin 233 de parlamentari prezenți fizic în sală.
Parlamentul are parte de o premieră: patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, POT și SOS vor fi votate în același timp, printr-o procedură inedită decisă de conducerea Legislativului. Chiar și așa, cifrele arată clar că șansele opoziției de a demite Guvernul condus de Ilie Bolojan sunt nule.
Câte voturi sunt necesare pentru demiterea Guvernului Bolojan
Pentru a depune o moțiune de cenzură, opoziția are nevoie de minimum 115 semnături. Însă pentru a demite Guvernul, este necesară o majoritate absolută de 232 de voturi. În acest moment, opoziția dispune de 129 de parlamentari, fără a-i include pe cei neafiliați, iar chiar dacă ar atrage sprijinul tuturor celor 24 de independenți, tot nu ar reuși să atingă pragul necesar.
„Șansele ca opoziția să răstoarne Guvernul sunt nule, dacă ne uităm la cifrele din Parlament”, comentează surse politice.
Cum arată forțele din Parlament
Coaliția de guvernare formată din PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale controlează un total de 311 mandate. Structura este următoarea: la Camera Deputaților, PSD are 93 de deputați, PNL 50, USR 40, UDMR 22, iar grupul minorităților 17. La Senat, PSD deține 38 de mandate, PNL 22, USR 19 și UDMR 10.
De cealaltă parte, opoziția formată din AUR, SOS și POT dispune de 153 de parlamentari. AUR are 61 de deputați și 28 de senatori, SOS 17 deputați și 9 senatori, iar POT 14 deputați. Lor li se adaugă 24 de parlamentari neafiliați. Chiar și așa, opoziția nu poate egala forța numerică a coaliției.
Moțiuni de cenzură cu titluri dure
Cele patru moțiuni de cenzură depuse de opoziție poartă titluri puternice și atacă direct politicile și modul de guvernare al Cabinetului Bolojan. Documentele se intitulează „Demisia guvernului Bolojan – cel mai bun tratament pentru sistemul de sănătate, dar și pentru România!”, „Opriți politizarea companiilor publice. Opriți batjocorirea proprietății statului!”, „Guvernul mimează reforma – ASF, ANRE și ANCOM continuă să fie instituții corupte, incompetente și răuvoitoare, captive clientelei politice și lipsite de guvernanță profesionistă” și „Opriți sărăcirea românilor! Tăiați de la voi, nu de la ei!”.
Parlamentarii AUR au justificat depunerea moțiunilor prin „abuzurile legislative și măsurile de austeritate adoptate prin angajarea răspunderii, fără dezbatere, consultări sau vot parlamentar”.
O procedură unică în Parlament
Pentru prima dată, plenul reunit al Parlamentului votează simultan patru moțiuni de cenzură. Procedura este una inedită și a fost adoptată din rațiuni tehnice, deoarece Parlamentul dispune doar de două urne albe și două urne negre pentru vot. Astfel, câte două moțiuni sunt supuse votului în același timp.
Precedentul din prima sesiune parlamentară
Nu este prima încercare a opoziției de a răsturna Guvernul Bolojan. AUR a depus o moțiune și în prima sesiune parlamentară, după ce Executivul și-a asumat răspunderea pe primul pachet de măsuri de austeritate. Atunci, din cei 398 de parlamentari prezenți, doar 138 au votat, dintre care 134 pentru și 4 împotrivă. Chiar și în acea situație, liderul AUR, George Simion, nu a reușit să strângă toate voturile opoziției.
Potrivit articolului 114 din Constituție, Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la asumarea răspunderii, este adoptată de Parlament. Dacă moțiunea nu trece, proiectul de lege asupra căruia Guvernul și-a angajat răspunderea este considerat automat adoptat.