Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina. Nu vă bucurați, vine 1 iulie

Publicat: 27 apr. 2024, 21:26, de Victor Scarlat, în ECONOMIE , ? cititori
Motorina a ajuns mai ieftină decât benzina. Nu vă bucurați, vine 1 iulie
Sursa foto: Antena 3

Prețul motorinei este mai mic decât al benzinei pentru prima oară, în acest an, o situație cu care nu ne-am mai întâlnit de 11 luni. Bucuria nu va ține mult, însă, pentru că de la 1 iulie, vor crește accizele.

La Petrom, liderul pieței carburanților din România,  prețul motorinei era sâmbătă dimineața cu 5 bani pe litru mai mic. De fapt, aceasta a fost a patra ieftinire din luna aprilie. Joi la prânz prețul motorinei se redusese cu trei bani pe litru. Anterior, marți, 23 aprilie, benzina standard înregistra o ieftinire de doi bani pe litru, în timp ce la motorina standard, era vorba de 4 bani pe litru. Cu câteva zile mai înainte, pe 20 aprilie, motorina se ieftinise cu 6 bani pe litru.

Ultima dată când s-a mai înregistrat o astfel de situație a fost pe 25 mai 2023, când Petrom mărea prețul la benzină cu 4 bani pe litru. La acel moment, un litru de benzină ajungea să fie mai scump cu doi bani, comparativ cu litrul de motorină.

Mai trebuie menționat și faptul că de la 1 iulie românii vor avea parte din  nou de scumpiri. Astfel, preţul va fi mai mare cu 43 de bani pe litru la benzină şi cu 40 de bani pe litru pentru motorină, potrivit calendarului de creștere a accizei.

Iată câteva prețuri la benzinăriile din București din data de 27 aprilie:

  • Benzina Standard –  7,39 lei/litru, iar motorina Standard 7,36 lei/litru. Prețurile sunt de la staţia Petrom de pe Şoseaua Mihai Bravu, nr. 321, Sector 3, Bucureşti.
  • Benzina standard – 7,33 lei pe litru, iar motorina standard – 7,34 lei pe litru de la benzinăria de pe Str. Dr. Herescu Petre, nr. 2A, Sect 5.