Mugur Isărescu, întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea. Ce cadou i-a oferit

Publicat: 11 iun. 2025, 17:17, de Corina Oprea, în ACTUALITATE , ? cititori
Mugur Isărescu, întâlnire cu Papa Leon al XIV-lea. Ce cadou i-a oferit

La Vatican, într-o ceremonie emoționantă desfășurată în Capela Sixtină, guvernatorul BNR Mugur Isărescu a înmânat o medalie comemorativă pentru Papa Leon al XIV-lea, aducând un omagiu simbolic cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu – martir al credinței și al demnității umane.

Papa Leon al XIV-lea a primit cadouri din România

Pe 2 iunie, ziua în care este comemorată nașterea Cardinalului Iuliu Hossu, guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a fost prezent la Vatican la o ceremonie dedicată acestei figuri istorice esențiale pentru identitatea românească. În prezența Papei Leon al XIV-lea, Isărescu i-a oferit Suveranului Pontif o medalie din argint emisă în 2015 de BNR, cu ocazia a 130 de ani de la nașterea cardinalului.

Evenimentul, desfășurat în Capela Sixtină, a fost organizat la inițiativa Federației Comunităților Evreiești din România și a marcat și cinci ani de la vizita regretatului Papă Francisc în România, când, pe Câmpia Libertății de la Blaj, au fost beatificați cei șapte episcopi greco-catolici martiri, printre care și Hossu.

Papa Leon al XIV-lea: „Credința lui Hossu e o lecție pentru toți”

În centrul ceremoniei s-a aflat discursul Papei Leon al XIV-lea, care a subliniat relevanța contemporană a modelului oferit de Cardinalul Hossu:

„Mesajul Cardinalului Hossu este mai actual ca niciodată. Ceea ce a făcut pentru evreii din România, acțiunile pe care le-a întreprins pentru a-și proteja aproapele, în ciuda tuturor riscurilor și pericolelor, îl arată ca pe un model de om liber, curajos și generos până la jertfa supremă. De aceea, motto-ul său «Credința noastră este viața noastră» ar trebui să devină motto-ul fiecăruia dintre noi”

Federația Evreilor din România i-a oferit Papei un sul de Tora salvat din timpul Holocaustului – un simbol al supraviețuirii și solidarității în vremuri de întuneric.

În cadrul ceremoniei, PS Cristian Crișan, episcop auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, a transmis mesajul Cardinalului Lucian Mureșan, conducătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică. Totodată, din partea Arhieparhiei, Papa a primit două lucrări de artă: un portret mozaicat al Cardinalului Hossu, realizat de artista Claudia Kömives, și tabloul „Biserica în zeghe”, semnat de Alexandra Belciug – o reprezentare plastică a suferinței îndurate de Biserica Greco-Catolică în perioada regimului comunist.