Mulți la rapel, puțini la prima doză. „Țintele de vaccinare nu vor fi atinse”

Ținta de vaccinare anunțată de președintele României, de 1 milion de persoane lunar, va fi ratată dacă se menține trendul din ultima perioadă. În prezent numărul celor care se vaccinează cu prima doză este sub cel al rapelurilor.

La ultima raportare de sâmbătă, de exemplu, în 24 de ore au fost aproape 52.000 de persoane imunizate cu prima doză și 67.000 cu cea de-a doua.

Creşte numărul de persoane vaccinate, nu e momentul însă să ne bucurăm pentru că, dacă o să vă uitaţi, din păcate, numărul de persoane care se vaccinează cu prima doză este inferior numărului de persoane care se vaccinează cu cea de-a doua doză şi lucrul ăsta trebuie echilibrat, pentru că dorinţa de a veni la vaccinare, în mod evident este legată de administrarea primei doze de vaccin. Altfel, o să scadă ritmul vaccinării în următoarele săptămâni şi diversele ţinte nu vor fi atinse”, a afirmat Alexandru Rafila duminică, într-o  conferinţă de presă la Târgu MUreş.

În opinia lui, singura șansă de revenire la o viață normală este accelerarea procesului de imunizare.

Dacă reuşim în campania de vaccinare, atunci avem o şansă – şi cred că ăsta ar trebui să fie un mesaj foarte puternic – să nu ne întoarcem la restricţii”, a mai spus Rafila.

Acesta a mai adăugat că ar fi o greşală ca vaccinarea să fie înlocuită de utilizarea testelor rapide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Petrecere PORNO de 8 Martie în cel mai luxos club din...

Mai multe doamne și domnișoare din lumea politică și din lumea de business a Bucureștiului au petrecut într-un club luxos alături de un bărbat...

EXCLUSIV. Cutremur în masoneria română: Radu Bălănescu exclus definitiv din Marea...

Scandalurile din ultima perioadă au escaladat atât de mult încât Marea Lojă Națională din România a devenit un circ ambulant unde rolul dresorului este...