Nae Caranfil: Doctor Honoris Causa

Publicat: 04 feb. 2024, 09:23, de Radu Caranfil, în ACTUALITATE , ? cititori
Nae Caranfil: Doctor Honoris Causa

În țiuitul asurzitor al țânțarilor pe care-i transformăm zilnic în armăsari, riscăm să pierdem evenimente importante. Un cineast român care a marcat cinematografia română postdecembristă, Nae Caranfil, a primit titlul de Doctor Honoris Causa al UNATC.

Pe 30 ianuarie 2024, Nae Caranfil a devenit Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale” din București. Titlul răsplătește o activitate cu rezultate prodigioase în domeniul cinematografiei. Consfințește eforturile și succesele unui regizor care a fost mereu orientat spre filmul de public, realizat inteligent și fără vulgaritate.

E pericoloso sporgersi, Filantropica, Asfalt Tango și fabulosul Restul e tăcere au marcat cinematografia românească în acel mod unic de care sunt capabili doar marii cineaști. Tonul dulce-amărui, dramaturgia elaborată, interpretările actoricești entuziasmante s-au dovedit părți ale unei rețete personale care a funcționat excelent. Atât pentru public cât și pentru criticii de film.

Andrei Gorzo, conferențiar doctor al UNATC, observa, în Laudatio susținut cu ocazia conferirii titlului de Doctor Honoris Causa, că:

În cinemaul românesc al anilor ’90, Caranfil a introdus 1. o anumită urbanitate a tonului; și 2. un anumit panaș al prezentării – altfel spus, o spectacularitate strălucitoare și totodată lejeră, parcă dansantă, ca un permanent reminder că face parte din categoria cineaștilor ce cred în lucrul făcut nu doar bine, ci și cu brio, cu aplomb și înflorituri.

În cazul domnului Nae Caranfil, conferirea titlului de Doctor Honoris Causa al UNATC completează fericit acordarea recentă a statutului de Tezaur Uman Viu. Acesta din urmă este răsplătit de Statul român cu o indemnizație lunară de merit. Indemnizația reprezintă echivalentul a 3 salarii minime brute pe țară și este neimpozabilă, adică 11.100 de lei pe lună după majorarea salariului minim la 3.700 lei de la 1 octombrie 2023.

Felicitări, domnule Nae Caranfil!

Și succes mai departe!