NASA a descoperit o planetă care ar putea fi locuită  

Publicat: 05 feb. 2024, 08:31, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
NASA a descoperit o planetă care ar putea fi locuită  
foto: Space.com

O nouă planetă, botezată TOI-715, de dimensiuni  apropiate celor ale Pământului, și care ar putea fi locuită, a fost descoperită de NASA.

Interesul pentru această planetă este foarte ridicat, întrucât ar putea susține viața. Planeta ar putea avea apă lichidă la suprafață și o temperatură acceptabilă.

TOI-715 a fost descoperită de un grup internațional de cercetători, condus de Georgiana Dransfield de la Universitatea din Birmingham, Marea Britanie.

NASA a mai precizat că în vecinătate s-ar afla o  a doua planetă de dimensiuni mai mic,i comparativ cu Pământul, dar care, la rândul ei, ar fi locuibilă.

TOI-715 b orbitează în jurul unei stele pitice roșii, care este mai mică și mai rece decât soarele nostru.

Orbita scurtă a planetei TOI-715, de numai 19 zile, le permite oamenilor de știință să observe planeta mai frecvent, furnizând informații valoroase pentru studii ulterioare.

Această descoperire este inclusă pe lista planetelor care oferă condiții de a fi locuibile și care sunt studiate în continuare de Telescopul spațial James Webb. Acest telescop este destinat studiului planetelor aflate în afara sistemului nostru solar.