Născuți cu gardianul la ușă

Publicat: 01 nov. 2023, 07:00, de Alice Gherman, în SOCIAL , ? cititori
Născuți cu gardianul la ușă
foto Penitenciarul Târgșor

Pentru deținuți, libertatea se termină lângă zidurile penitenciarului. Gardieni, gratii, sârmă ghimpată, toate vorbesc despre pedeapsa pentru un păcat. De dincolo de gratii, se aude uneori, însă, și gânguritul unui bebeluș. Realitatea crudă a vieții este că în penitenciare ajung și femeile însărcinate și pruncii născuți… cu gardianul la ușă.

La momentul actual, în România, din 23.600 de persoane private de libertate, circa 1.100 sunt femei, adică 4,45%. La Târgșorul-Nou este cel mai mare penitenciar de femei, dar există secții exterioare pentru femei și la Cluj și Arad. Între aceste femei se întâmplă să fie condamnate și femei gravide care urmează să nască. Ele se regăsesc de obicei la Târgșorul-Nou, la Centrul educativ Buziaș sau la Centrul de Detenție Craiova. Ziarul Puterea s-a adresat conducerii Penitenciarului Târgșorul-Nou pentru a afla condițiile în care stau aceste femei și ce se întâmplă cu copiii născuți în perioada cât mamele se află în detenție. Am dorit să luăm legătura chiar și cu una-două mame aflate în asemenea condiții, dar ne-am lovit de un refuz motivat de conducerea penitenciarului astfel: „persoanele private de libertate care corespund criteriilor menționate de dumneavoastră și-au exprimat, în scris, dezacordul de a participa la activitatea propusă (adică la acordarea unui interviu – n.r.).”

În penitenciar, mama își poate ține bebelușul alături până la vârsta de un an

În prezent, legea prevede că o persoană care este condamnată și are un copil cu vârsta sub un an poate solicita instanței de judecată amânarea executării pedepsei, conform prevederilor Codului de Procedură Penală: „Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi amânată în următoarele cazuri: (…) b.) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea.” Persoanele private de libertate care nu solicită executarea pedepsei sau care nu sunt condamnate definitiv sunt transferate împreună cu nou-născutul la Penitenciarul de Femei Ploiești-Târgșorul-Nou, fiind cazate în cadrul secției Mama și copilul. Multe mame aleg să-și păstreze nou-născutul lângă ele, în penitenciar, măcar până la vârsta de un an, cât le permite legea. De obicei, la împlinirea vârstei de un an sau mai devreme un pic, micuțul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta. Dacă nu poate fi dat familiei, atunci este încredințat, potrivit legii, unui asistent maternal specializat din cadrul autorităților pentru protecția copilului.

În certificatul de naștere al copilului e trecută maternitatea, nu penitenciarul

La Penitenciarul Târgșor, din 2011 încoace, funcționează o secție destinată deținutelor care au în grijă copii cu vârsta sub un an, secția a fost special amenajată pentru Mama și copilul. Din statisticile penitenciarului din 2011 până în prezent, 75 de deținute și-au putut îngriji copilașii în cadrul penitenciarului până la vârsta de un an.

Femeile condamnate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistență medicală prenatală și postnatală, iar nașterea are loc în afara penitenciarului, într-o instituție medicală specializată. Venind pe lume într-o maternitate normală, copilul nu va fi stigmatizat pe viață, în certificatul său nu se va menționa faptul că a fost născut în Penitenciarul Târgșor, de pildă, ci într-o maternitate obișnuită. „Pe certificatul de naștere al nou-născuților este trecută localitatea în care se află maternitatea sau unitatea sanitară în care aceștia s-au născut, din rețeaua sanitară publică, fără absolut nicio mențiune privind starea de privare de libertate a mamei sau penitenciarul în care își execută pedeapsa”, ne-au declarat cei de la ANP. Aceasta este măsura valabilă în zilele noastre, înainte de Revoluție se treceau asemenea informații care marcau pe viață un suflet care nu avea nicio vină pentru greșelile părinților săi.

Secția Mama și copilul de la Târgșor este compusă din două camere de deținere, un spălător și o curte de plimbare. Capacitatea secției este de opt mame și copilașii lor, camerele sunt dotate cu paturi de adulți și pătuțuri de copii. Femeile care și-au îngrijit copiii mici în primul lor an de viață la Penitenciarul Târgșor au fost, în general, persoane arestate preventiv sau condamnate pentru diverse infracțiuni: de la abandon de familie, furt, furt calificat, tâlhărie, la omor, la ucidere din culpă, pornografie infantilă, trafic de persoane sau rele tratamente aplicate minorului. La momentul actual în secția Mama și copilul mai este cazată o singură femeie care are în grijă un copilaș cu vârsta de sub un an.

În 2023, secția „Mama și copilul” de la Târgșor a fost renovată complet

Conducerea Penitenciarului de Femei Ploiești-Târgșorul Nou ne-a dat asigurări că mama deținut care se află în prezent în secția Mama și copilul beneficiază de toate dotările, mai ales că secția respectivă a fost supusă unor lucrări de reamenajare și igienizare, a fost dotată cu mobilier nou și cu aparatură necesară hrănirii și îngrijirii copilului (frigider, sterilizator biberoane, cuptor cu microunde, blender, storcător de fructe etc.), inclusiv curtea de plimbare a fost reamenajată pentru a reda o atmosferă prietenoasă și jucăușă specifică universului pur al copilăriei. În plus, mămicile și bebelușii primesc asistență medicală, plus asistență psihologică pentru mame, atât înainte de naștere, cât mai ales după aceea.  Cei de la Penitenciarul Târgșor ne-au transmis că: „Au existat și situații în care natura faptei săvârșite, lipsa deprinderilor parentale și de îngrijire a copilului precum și lipsa sprijinului familiei, au impus sesizarea reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (…) în vederea dării copiilor în regim de urgență la un asistent maternal profesionist”. Cele mai multe cazuri au fost însă cele în care mamele și-au păstrat copiii lângă ele până la vârsta de un an, apoi copilul l-au încredințat membrilor familiei. Despărțirea de micuți a cauzat nu de puține ori o traumă puternică mămicilor, de aceea, penitenciarul are și un program de consiliere pentru mamele care predau copilul la un an și trebuie apoi să se împace cu această despărțire până la ispășirea pedepsei.

În alte țări precum Spania, Germania, Lituania au și creșe, dar la noi, sistemul penitenciar nu agreează acest sistem. Într-un fel, este justificat, oricât de bine ar fi îngrijit copilul, la un moment dat va ajunge să întrebe ce este cu gratiile și zidurile înalte ori cu gardianul care vine și verifică zilnic pe la uși.