Năsui pe urmele lui Tăriceanu: Moliceanu? Răzgândeanu?

Ministrul USR al Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. Claudiu Năsui, demonstrează de la o zi la alta că habar nu are de ce înseamnă să conduci un minister.

Practic, azi el spune ceva și mâine retractează ceea a spus, evidențiind astfel faptul că una este să critici ca parlamentar, iar când ajungi la butoane te comporți ca un amator rupt de realitate.

Elocvent în acest sens este cazul Florinei Prisăcaru pe care Claudiu Năsui o voia secretar general al ministerului.

Ieri, Năsui a anunțat că o să angajeze ca secretar general al ministerului pe Florina Prisăcaru, o funcționară apropiată de PSD și pe care CNSAS a acuzat-o de colaborare cu Securitatea ca poliție politică, având și o decizie în instanță în acest sens.

El a justificat alegere precizțnd că „e nevoie de oameni, de persoane care au experiență în administrație” și că „mi-a fost recomandată de oameni care sunt în administrația publică”.  

Astăzi, însă, Năsui s-a răzgândit anunțând pe Facebook că a renunțat la angajarea în cadrul ministerului pe care îl conduce a Florinei Prisecariu.

Practic, Năsui demonstrează că a început să calce serios pe urmele lui Tăriceanu așa cum a spus în plenul Parlamentului Victor Ponta despre el: „Cum îi spuneți dumneavoastră domnului Tăriceanu? Moliceanu? Cum îi mai spuneți? Răzgândeanu?”

1 COMENTARIU

  1. foarte slab acest guvern care atenție nu este susținut de români .năsui asta este un dobitoc care trebuie să dispară că și drula șeful mafiei cnair un incompetent cum rar poate fi văzut ca și min sănătății nici nu merita spus numele, un gargaragiu care sta în fundul cioclului arab arafat .nu au făcut nimic până acum doar minciuni,promovare de hoți,curve,incompetenți.ce să mă vorbim de pnlisti ratatului Orban sluga PSD și de teroriștii dovediți ai lui hunor kelemen .revolta va fi singura soluție de distrugere a acestor animale așa zisi politicieni români.incalcarea criminala a drepturilor și libertăților românilor.locul lui Orban la pușcărie.stie el de ce.apropo Iohannis de ce tot îi cheamă pe ratații ăștia la Cotroceni că tot bătuți în cap ies de acolo.sa spună catu câte miliarde din bugetul pe 2021 reprezintă pensiile speciale.si să vedeți că românii au fost transformați în sclavii secolului 21.sclavii specialilor și a esentialilor.ce ordinari pot sa fie să scoată asemenea denumiri.auzi esențiali adică groparii țării.200 de ani de pușcărie asta vă așteaptă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...
Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...