Ne-a revenit pofta pentru vacanțe. Ce destinații caută românii pe Google

Românii şi-au reluat intenţiile de călătorie în străinătate, odată cu ridicarea restricţiilor anti-COVID, şi se orientează către destinaţiile tradiţionale pentru vacanţa de vară, ca Turcia, Grecia sau Bulgaria, relevă datele unei analize realizată de Google.

Potrivit companiei, campingurile şi vilele private, opţiuni de cazare care oferă mai multă intimitate şi un risc redus de îmbolnăvire, sunt cele cu cea mai mare creştere în perioada post-pandemie.

Datele centralizate de Google arată că volumul căutărilor legate de călătorii (destinaţii, cazare, transport) a fost, în mai 2022, cu 35% mai mare decât în aceeaşi lună a din 2019. În acest context, în perioada martie – mai 2022 vs interval similar din 2019, cea mai mare creştere în căutări de cazare a fost pentru destinaţiile internaţionale, de 32%. În acelaşi timp, căutările de cazări în ţară au scăzut cu 2%. Cele mai căutate destinaţii de vacanţă din străinătate ale românilor sunt Grecia, Turcia şi Bulgaria, conform căutărilor pentru cazare.

Totodată, căutările românilor după zboruri internaţionale au crescut cu 46%, în ultimele trei luni faţă de anul 2019, iar pe lista celor mai populare destinaţii se află Italia, Spania şi Marea Britanie.

„Date din căutările pe Google ne arată că interesul românilor pentru vacanţe şi călătorii a revenit în 2022, odată cu ridicare restricţiilor anti-COVID. Românii se orientează din nou către destinaţii din străinătate, cele mai căutate ţări fiind cele deja tradiţionale pentru petrecerea concediului de vară: Grecia şi Turcia. În primăvara acestui an, românii au căutat cazări în destinaţii internaţionale chiar mai mult decât în 2019. Căutările pe destinaţii şi cazări din România rămân majoritare, însă eliminarea restricţiilor de călătorie internaţionale a adus o scădere a lor faţă de 2019”, a declarat Oana Dumitrescu, industry manager Google România, într-un comunicat de presă al companiei.

Tot mai mulți români caută pe Google cazare în camping

Analiza de specialitate arată că tipurile de cazare camping şi vile înregistrează o creştere de peste 60% a solicitărilor, în perioada martie – mai din acest, în comparaţie cu aceeaşi perioadă din urmă cu trei ani. De asemenea, cererea pentru opţiuni tradiţionale de cazare (hoteluri sau staţiuni) este în creştere solidă, de 33%.

Informaţii despre trendurile de călătorie din toată lumea, inclusiv România, sunt oferite de Destination Insights – un instrument cu date despre destinaţiile pe care oamenii dintr-o ţară le caută, în interiorul sau în afara ei, precum şi date despre zonele unde sunt persoane interesate să călătorească în ţara selectată.

Larry Page şi Sergey Brin au fondat Google în anul 1998, iar de atunci compania a crescut la peste 50.000 de angajaţi la nivel global şi oferă o gamă largă de produse şi platforme populare, precum: Search, Maps, Ads, Gmail, Android, Chrome şi YouTube. În octombrie 2015, Alphabet a devenit compania-mamă a Google.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Birocrația dă în clocot: ANAF înghite ”Marii Contribuabili”!

Activitatea Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili este privită cu neîncredere de către conducerea Guvernului, motiv pentru care această entitate va fi absorbită...
Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a orașului. Imaginile exclusive obținute de echipa noastră arată politicianul alături de mai multe persoane, în timp ce plantează un pom în municipiul Galați.

Ce face Cristian Piedone pe străzile din Galați

Într-un moment neașteptat și surprinzător, Cristian Popescu Piedone, candidatul la Primăria Capitalei, a fost surprins astăzi la Galați, implicându-se într-o acțiune de înverzire a...