Ne mai facem bine? Microbi readuși LA VIAȚĂ de japonezi

Publicat: 31 iul. 2020, 15:34, de Eliza Popa, în TEHNOLOGIE , ? cititori
Ne mai facem bine? Microbi readuși LA VIAȚĂ de japonezi

În plină pandemie de coronavirus, oamenii de ştiinţă din Japonia au readus la viaţă microbi vechi de peste 100 de milioane de ani. Aflaţi în stare latentă şi datând din era dinozaurilor, au fost descoperiţi la mare adâncime sub scoarţa oceanică, o regiune puţin propice vieţii.

Rezultatele acestei cercetări, publicată în revista Nature Communications, dezvăluie capacităţile uimitoare ale unora dintre cele mai primitive forme de viaţă apărute pe Terra, care pot să supravieţuiască timp de zeci de milioane de ani aproape fără oxigen şi fără nutriente şi pot să redevină apoi active într-un laborator, după cum notează AFP.

Pentru a-i ajuta pe microbi „să iasă”

În urmă cu 10 ani, o expediţie ştiinţifică a realizat foraje de mare adâncime în Oceanul Pacific şi a recoltat eşantioane din depozite străvechi de sedimente îngropate la 100 de metri sub plafonul oceanic (la aproape 6.000 de metri sub suprafaţa apei). Unele dintre probele recoltate aveau vechimi de peste 100 de milioane de ani. Cercetătorii participanţi la acest proiect, coordonaţi de Agenţia japoneză de ştiinţe şi tehnologii submarine, au ales regiunea subtropicală din Pacificul de Sud, zona cel mai puţin activă din întregul ocean, întrucât este extrem de săracă în nutrimente şi, deci, a priori, foarte puţin propice vieţii. Cercetătorii au plasat acele eşantioane în incubatoare, pentru a-i ajuta pe microbi „să iasă” din starea latentă.

Spre marea lor surpriză, experţii niponi au descoperit că, departe de a se fi fosilizat în stratul de sedimente, microbii recoltaţi au supravieţuit şi erau capabili să crească şi să se înmulţească, după cum notează The Guardian. Totul ar fi superb, dacă acest lucru nu s-ar fi produs în pline probleme create de pandemie, microbi actuali și câte altele ar mai fi.

Timp de milioane de ani

„La început, eram sceptic, însă s-a dovedit că 99,1% dintre microbii din depozitele de sedimente vechi de 101,5 milioane de ani erau încă vii şi pregătiţi să se hrănească!”, a dezvăluit Yuki Morono, principalul autor al studiului. „Acum, ştim că nu există limită de vârstă pentru organismele din biosfera de sub scoarţa marină. Este un loc excelent pentru a explora limitele vieţii de pe Terra”, a adăugat cercetătorul nipon, citat de The Guardian. Cantităţile infime de oxigen din sedimente ar fi permis acestor microbi să rămână în viaţă timp de milioane de ani, aproape fără să consume deloc energie. În schimb, microbii „de suprafaţă” nu ar putea să supravieţuiască în astfel de condiţii. Studiile anterioare au arătat modul în care bacteriile pot trăi pe unele dintre cele mai puțin ospitaliere locuri de pe Pământ, inclusiv în jurul orificiilor de evacuare submarină, lipsite de oxigen.