Nereguli descoperite la achizițiile din pandemie ale Spitalului Universitar București

Publicat: 19 oct. 2020, 16:00, de Raluca I. Heroiu, în Sănătate , ? cititori
Nereguli descoperite la achizițiile din pandemie ale Spitalului Universitar București
Spital Covid muncitori

Corpul de Control al prim-ministrului a descoperit mai multe nereguli la la Spitalul Universitar București. În urma anchetei desfășurate din 2017 până în prezent, Corpul de Control al premierului a sesizat Curtea de Conturi a României și Departamentul pentru Luptă Antifraudă.

Nereguli au fost constatate inclusiv la achiziția de măști și materiale sanitare făcute în contextul pandemiei, dar și la alte tipuri de achiziții, scrie HotNews.

Posturi de șef de secție, ocupate fără concurs

Fostul manager al spitalului, Adriana Nica, nu a organizat concursuri pentru toate posturile de șef de secție (în perioada 2017-2020).

Din totalul de 24 de secții clinice, 2 secții neclinice, un centru de hemodializă, o unitate de primiri urgențe și 5 laboratoare, au fost organizate de către entitate concursuri doar pentru 9 posturi de șef de secție.

Mai mult, au fost constatate și o serie de posibile stări de incompatibilitate și conflicte de interese, în care s-ar afla mai multe persoane din conducerea spitalului, vorbind aici și despre manageri cât și despre șefii de secții.

Având în vedere înlocuirile din funcție a unor șefi de secție (cadre universitare), din data de 12 iunie 2020, de către managerul interimar, Cătalin Cârstoiu, s-a constatat că au fost împuternicite prin delegare atribuției de șefi de secție un număr de 5 medici ce nu îndeplinesc condițiile și nu dețin calitatea de cadru didactic universitar, așa cum cere legea

Astfel, „în secţiile universitare clinice, laboratoarele clinice şi serviciile medicale clinice, funcţia de șef de secție, șef de laborator şi șef de serviciu medical se ocupă de către un cadru didactic universitar medical desemnat pe bază de concurs organizat conform prevederilor alin. (1)”.

Probleme cu achizițiile de măști din perioada pandemiei

Cu privire la întocmirea bugetului de venituri și cheltuieli pentru achiziția de materiale sanitare necesare contextului generat de pandemie s-a constatat că sumele reprezentând excedent din anul precedent, nu se regăsesc în rapoartele oficiale de execuție bugetară, aferente lunilor ianuarie, februarie, martie, așa cum prevede legea.
De asemeena, s-a constatat că transmiterea comenzilor de măști, dezinfectanți și alte materiale sanitare, către Compania Națională Unifarm SA, s-a făcut în data de 22.03.2020 de către compartimentul achiziții al spitalului, prin e-mail. În acel moment, suma aferentă acestei achiziții nu era prevăzută în bugetul de venituri și cheltuieli, buget care a fost avizat de CA și aprobat de MS în data de 31.03.2020.

Cu privire la acordarea vizei de control financiar preventiv propriu (CFPP), pe documentele privind achizițiile de măști, dezinfectanți și echipamente de protecție, achiziționate în perioada pandemiei, s-a constatat că în anumite situații nu au fost respectate prevederile OMFP 1792/2002, precum și a reglementărilor cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 119/1999. Mai exact, pe comenzile lansate către diverși furnizori (Compania Națională Unifarm SA, SOCADANCE SRL), nu a fost aplicată viza CFPP (control financiar preventiv propriu), operațiunile înregistrate fiind astfel, supuse unui risc financiar.