Netflix continuă colaborarea cu umoristul controversat Dave Chappelle

Netflix îşi continuă colborarea cu Dave Chappelle, umoristul care a realizat audienţe importante pentru platforma de streaming.

Dave Chappelle a fost invitat să producă noi episoade speciale în colaborare cu unii dintre apropiaţii săi.

Prima dintre cele patru emisiuni încredinţate comicului va fi difuzată pe 28 februarie. Într-un program numit „Earthquake: Legendary” va fi Nathaniel Martin Stroman, supranumit „Earthquake”. Comediantul Donnell Rawlings va face parte şi el din program şi alte nume vor fi anunţate în curând.

„Fac această meserie de mult timp şi comedianţi precum Earthquake şi Donnell nu sunt doar prieteni, ci inspiraţii pentru propria mea carieră”, a spus Chappelle, într-un comunicat.

Precedentul program al lui Dave Chappelle, „The Closer”, a provocat o polemică după glumele umoristului despre gen.

„Genul este un fapt. Fiecare om din această cameră, fiecare om de pe Pământ a trecut printre picioarele unei femei pentru a fi pe Pământ. Este un fapt”, a spus Dave Chappelle.

Acuzat de transfobie, el a fost sprijinit de Netflix, în special printr-un mesaj al patronului Ted Sarandos, prin care a explicat salariaţilor că trebuie să susţină „libertatea de creaţie – chiar dacă asta înseamnă că va exista întotdeauna conţinut pe Netflix pe care unele persoane îl vor considera ofensator”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Wizz Air introduce trei curse noi din Cluj Napoca

Care este numărul de telefon al Wizz Air pentru România fără...

Călătorii care au întrebări sau nelămuri legate de rezervările de bilete de avion de la Wiz Air întâmpină, de regulă, dificultăți în a contacta...

La un pas de tragedie, tot în Dâmbovița. O cisternă cu...

O nouă tragedie era să aibă loc tot în județul Dâmbovița. O cisternă plină cu GPL a acroșat un parapet pe autostrada București-Pitești și...